APCE vrea să interzică medicilor să dezvăluie sexul copilului înainte de naştere

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei va pune în discuţie o rezoluţie prin care se propune ca medicii să nu aibă voie să dezvăluie părinţilor sexul copilului înainte de naştere, din cauza avorturilor selective. Sesiunea de toamnă a APCE se desfăşoară între 3 şi 7 octombrie la Strasbourg, iar delegaţia Republicii Moldova este condusă de vicepreşedintele Parlamentului Liliana Palihovici, transmite Info-Prim Neo. Autorii rezoluţiei explică necesitatea acesteia prin faptul că în mai multe state membre ale Consiliului Europei, în special în Albania, Armenia, Azerbaidjan şi Georgia, rata avorturilor selective, în funcţie de sexul copilului, a atins proporţii îngrijorătoare. Într-un comunicat de presă al Parlamentului de la Chişinău se menţionează că la sesiune Republica Moldova este reprezentată de deputaţii Liliana Palihovici, Valeriu Ghileţchi, Valeriu Munteanu şi Grigore Petrenco. Agenda sesiunii de toamnă a APCE mai include chestiuni ce ţin de cooperarea Consiliului Europei cu democraţiile emergente din lumea arabă, abuzurile în domeniul păstrării secretului de stat şi a securităţii naţionale, aspecte privind protecţia vieţii private pe Internet şi în mass-media online, situaţia copiilor migranţi fără acte corespunzătoare, combaterea pornografiei extreme etc. Preşedintele Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, Konstantin Gryshchenko, ministrul de externe al Ucrainei, va prezenta un raport. De asemenea va susţine un discurs şi preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene, Mahmoud Abbas.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.