China este dispusă să participe la modernizarea Republicii Moldova

China se arată dispusă să participe la modernizarea Republicii Moldova prin susţinerea proiectelor în toate sferele de cooperare. Despre aceasta s-a comunicat la întrevederea prim-ministrului Pavel Filip cu ambasadorul Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, Zhang Yinghong, transmite IPN.

„Există un potenţial mare de dezvoltare a relaţiilor între ţările noastre, pe care trebuie să-l valorificăm prin eforturi comune. Sunt convins că, împreună, vom reuşi să ridicăm dialogul la un nivel calitativ nou, care va aduce beneficii oamenilor din Republica Moldova şi China”, a menţionat prim-ministrul, citat într-un comunicat de presă al Guvernului.

Ambasadorul Chinei la Chişinău s-a arătat optimist în ceea ce priveşte perspectivele de dezvoltare a relaţiilor bilaterale. Părţile s-au pronunţat pentru extinderea schimburilor comerciale, în special a exporturilor de vinuri moldoveneşti pe piaţa chineză, dar şi pentru amplificarea activităţii investiţionale între cele două state.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.