Comuniștii din Parlament vin cu trei proiecte, printre care legea lustrației și a agenților străini

Deputații comuniști au prezentat astăzi trei proiecte, printre care proiectele legii lustrației și legii agenților străini. Un alt proiect prevede modificarea Codului Electoral, astfel încât cetățenii din diasporă să nu mai poată vota cu actele expirate, transmite IPN.

Într-o conferință de presă, deputata Diana Caraman a declarat că acest pachet este extrem de important pentru a curăța țara de corupție, pentru a apăra suveranitatea și pentru a asigura alegeri libere și corecte.

Parlamentara spune că Republica Moldova rămâne și astăzi un stat capturat, puterea fiind uzurpată. Inițiativa cu privire la lustrație prevede interdicția pentru 10 ani de a ocupa funcții de stat pentru cei care au participat la uzurparea puterii, dar și confiscarea averii obținute ilegal.

Al doilea proiect se referă la agenții străini, care potrivit deputatei, există în foarte multe state. Scopul inițiativei este de a asigura transparență în obținerea informațiilor despre obiectivele și finanțările străine pe care le au organizațiile non-guvernamentale.

Diana Caraman s-a referit și la modificările propuse la Codul Electoral. E vorba de eliminarea dreptului de a vota în străinătate cu actele expirate. În opinia sa, votarea cu actele expirate este o schemă prin care guvernarea își asigură numărul necesar de voturi.

„Acest pachet de legi va schimba țara. Nu sunt simple proiecte, ci mecanisme reale pentru a proteja statul de corupție, de influențe străine și de manipulări politice”, afirmă parlamentara.

Deputata Blocului Comuniștilor și Socialiștilor a mai spus că, și în situația în care aceste inițiative nu vor fi susținute de Parlament, acestea, cu siguranță, vor fi adoptate de către viitoarea legislatură.

📢 IPN este și pe Google News. Abonați-vă!

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.