Din 2012, vor fi excluse accizele la vinuri şi sucuri

De la 1 ianuarie 2012, nu vor mai fi aplicate accize la vinuri şi sucurile din struguri, a anunţat premierul Vlad Filat într-o şedinţă cu participarea producătorilor vinicoli, în cadrul căreia au fost abordate aspecte ce ţin de obiectivele politici fiscale pe termen mediu(anii 2012- 2014), transmite Info-Prim Neo. Ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Vasile Bumacov, a spus că în ultimul an s-au făcut mai multe lucruri pentru îmbunătăţirea calităţii producţiei vinicole. În cadrul ministerului şi-a început activitatea Oficiul de consultanţă pentru înregistrarea produselor cu denumiri de origine şi indicaţii geografice. Au fost prezentate documentele la AGEPI pentru înregistrarea vinurilor şi băuturilor cu denumiri geografice Ştefan Vodă, Valul Traian, Codru şi Bălţi. A fost constitut Consiliul de promovare a vinurilor, sub egida acestuia se întreprind acţiunile necesare pentru elaborarea brandului comun Vin de Moldova, sub care vor fi comercializate vinurile moldoveneşti peste hotarele ţării. Un moment important este legat de reintroducerea subvenţiilor în valoare din 20% din suma mijloacelor utilizate la plantarea unui hectar de viţă de vie de soiuri tehnice performante. Vasile Bumacov a informat că a intrat în vigoare proiectul finanţat cu 75 de milioane de euro de către Banca Europeană de Investiţii pentru sporirea competitivităţii vinurilor moldoveneşti. Valoarea proiectului urmează să fie majorată pe baza unui împrumut în aceeaşi mărime de la BERD şi un grant de la Comisa Europeană. Producătorii au primit cu aplauze iniţiativa Guvernului de excludere a accizelor la producţia vinicolă, fapt care se va solda, potrivit lor, cu sporirea competitivităţii acesteia, inclusiv pe piaţa internă, unde consumul de vin de calitate este mic (6 litri pe cap de locuitor, dintre care doar 1,4 litri de producţie industrială) în raport cu consumul de bere , băuturi alcoolice tari, în special votcă. Obiectivul este de a majora consumul intern de vin de calitate până la 20 litri pe an, cifra respectivă fiind, totuşi, mică faţă de cea înregistrată în ţările cu tradiţii vinicole seculare, precum ar fi, de exemplu, Franţa. Constantin Olaru, director general al companiei Vismos, a spus că ar fi binesă nu fie aplicate accize şi la distilatele din vin. În ţările din regiune o asemenea măsură fiscală este prevăzută. Olaru a solicitat ca Guvernul să negocieze cu autorităţile ruse majorarea exporturilor pe această piaţă tradiţională, unde producţia moldovenească are cumpărător sigur. Mai mulţi producători au menţionat că licenţa de 20 de mii de lei pe an pe care o plătesc companiile vinicole este o povară, în special pentru producătorii mai mici. Opinia unanim exprimată de producători este ca taxa să fie aplicată în funcţie de volumul de producţie şi de vânzări a companiilor. Feodosie Borş, preşedintele Asociaţiei Patronale din domeniul vinificaţiei şi viticulturii, a apreciat că monopolizarea de către un singur laborator a certificării producţiei vinicole creează mari probleme companiilor, iar mărimea taxelor aplicate de acesta scumpeşte artificial producţia. Premierul Vlad Filat a reiterat că ramura vinicolă este strategică şi Guvernul va lucra şi în continuare pentru crearea condiţiilor favorabile de activitate. „ Joi voi pleca din nou la Bruxelles , unde voi discuta, inclusiv despre modul în care poate fi ajutat sectorul vinicol din Moldova să devină competitiv, posibilitatea de a deschide mai multe laboratoare de cerificare. De la producători cerem doar un singur lucru: să livreze producţie de calitate. Acesta ne-ar permite evitarea diferitor situaţii neplăcute pe pieţele externe, precum şi majorarea consumului de vin pe piaţa internă”, a conchis prim-ministru.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.