Guvernul a aprobat proiectul unei noi legi privind concesiunile de servicii

Guvernul a aprobat proiectul unei noi legi cu privire la concesiunile de servicii și lucrări, în contextul actualizării cadrului legal în domeniul concesiunilor, transmite IPN.

Prevederile legii noi se vor aplica concesiunilor de servicii sau lucrări cu o durată de cel puțin cinci ani, dar nu mai mult de 35 de ani, a căror valoare estimată, fără TVA, este egală sau mai mare decât un milion de lei la concesionarea serviciilor și cinci milioane de lei la concesionarea lucrărilor. Legea nu se va aplica serviciilor de interes public general, care nu au caracter economic.

Guvernul va desemna instituția administrației publice centrale în calitate de autoritate contractantă. Iar APP va acorda consultanță APL în inițierea concesiunilor, va ține evidența contractelor de concesiune.

În proiect sunt referințe la redevența (taxa) achitată de concesionar (operatorul economic). Aceasta poate fi stabilită în bani sau în produse și servicii, și poate fi achitată de concesionar într-o singură tranșă sau în tranșe periodice pe durata concesiunii.

Selectarea concesionarilor se va face în bază de concurs public sau prin dialog competitiv.

Potrivit autorilor, proiectul noii legi promovează principiile concurenței loiale între operatorii economici, utilizarea  de către ei a resurselor disponibile ale statului pe principiul de cooperare și eficacitate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.