Parlamentul cere Guvernului să fie identificat un teren de 0,5 ha pentru construcţia unui bloc de locuit cu apartamente pentru deputaţi. Deputaţii urmează să achite din propriul buzunar pentru aceste locuinţe, transmite IPN.
Potrivit unei precizări parvenite din partea Parlamentului, demersul a fost semnat de către 47 de deputaţi, din toate fracţiunile parlamentare, inclusiv deputaţi neafiliaţi. Se menţionează că toate cheltuielile de construcţie vor fi suportate de către deputaţi, din cont propriu, în conformitate cu preţurile de piaţă a bunurilor imobile, fără alocarea de mijloace financiare din bugetul de stat.
Demersul a fost trimis către Guvern încă în luna noiembrie 2013, dar Guvernul încă nu a dat niciun răspuns.