Nu văd altă şansă de dezvoltare pentru Moldova decât parteneriatul cu UE sau FMI, expert

Directorul Centrului pentru Studii Est-Europene de la Bucureşti, Raluca Răducanu, spune că nu vede altă posibilitate de dezvoltare a Republicii Moldova în afara unui parteneriat cu Fondul Monetar Internaţional sau cu Uniunea Europeană. Într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, citat de IPN, ea a menţionat că Guvernul Streleţ va trebui să se autodefinească şi să arate cât de însufleţitor este. Dacă se vor respecta cerinţele UE, dacă se va respecta planul de acţiuni şi dacă se vor respecta cerinţele din Acordul de Asociere, atunci există şansa ca Republica Moldova să beneficieze de stabilitate şi să beneficieze de suportul financiar de care are foarte mare nevoie.

Raluca Răducanu a precizat că, în caz contrar, lucrurile vor stagna până când vor veni alţi politicieni care vor hotărî să implementeze aceste cerinţe sau până când vor veni alţi politicieni care se vor hotărî să denunţe şi să renunţe la acord. „Eu am totuşi încredere că lucrurile se vor mişca în sensul apropierii de Uniunea Europeană, chiar dacă nu radical, nu peste noapte, dar am încredere că nu este nimeni atât de iresponsabil încât să-şi dinamiteze relaţia cu Uniunea Europeană şi să-şi dinamiteze practic şansele de dezvoltare a Republicii Moldova”, a notat Răducanu.

Directorul Centrului pentru Studii Est-Europene de la Bucureşti a mai spus că atât timp cât oficialii de la Chişinău nu vor respecta recomandările oficialilor europeni în ceea ce priveşte reformele de care Republica Moldova are nevoie, relaţia nu o să avanseze prea curând sau nu o să avanseze aşa cum probabil mulţi din cetăţenii Republicii Moldova îşi doresc. Uniunea Europeană, atunci când se angajează să sprijine un stat, se aşteaptă ca la rândul său statul să merite acel sprijin. În momentul de faţă UE vrea reforme, care să garanteze bunăstarea cetăţenilor şi care să garanteze un stat stabil cu care să se poată discuta şi să se poată negocia în viitor.

Potrivit Ralucăi Răducanu, următorul pas sunt reformele, pentru că dacă vor exista reforme cât de mici şi dacă politicienii de la Chişinău vor fi convingători şi vor crede în primul rând ei că pot să facă lucruri bune, şi vor încerca să le mişte, din partea Uniunii Europene există tot sprijinul. „Nu i-aş sfătui să creadă că mai pot să păcălească în vreun fel Uniunea Europeană. De fapt, ei nu au reuşit să o păcălească nici până acum, doar că Uniunea Europeană a ales să închidă, dacă vreţi, ochii pentru binele cetăţenilor. Poate că nu a fost cea mai înţeleaptă decizie, dar aceasta a fost la momentul acela”, a notat expertul.

Ea a mai spus că politicienii de la Chişinău vor trebui să-şi asume reforme, altfel relaţia cu Uniunea Europeană va stagna. Finanţările din partea Uniunii Europene nu vor veni, pentru că nu există nicio modalitate prin care să poţi să argumentezi finanţarea unui stat în privinţa căruia nu ai niciun fel de garanţie, iar politicienii de la Chişinău vor fi nevoiţi să suporte efectele propriilor decizii.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.