Participarea președintelui la parlamentare automat implică resurse administrative, expert

Expertul în drept constituțional Nicolae Osmochescu vede o contradicție flagrantă între statutul de președinte și normele morale, care obligă președintele să-și suspende activitatea de partid. „Să nu susțină un partid în defavoarea sau în dezavantajul altor partide, ceea ce s-a făcut în ultimul timp nu o singură dată, inclusiv la manifestările care au avut loc recent, duminică, în orașul Chișinău”, a declarat expertul într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, citat de IPN.

„Problema constă în aceea că în articolul 81 din Constituție, Incompatibilități și imunități ale președintelui, nu este stipulat în mod expres că președintele nu poate face parte dintr-un partid sau să fie membru al unui partid sau unul din liderii unui partid, dar asta este stipulat în legislația ordinară, inclusiv în Legea privind președintele Republicii Moldova”, susține Nicolae Osmochescu.

Expertul menționează că, atunci când o persoană este aleasă în calitate de președinte, indiferent de la ce partid ea vine, normele democratice care se respectă în mare măsură în toate țările europene stipulează sau dictează că persoana aleasă în funcția de președinte, fie chiar și pe linia unui partid sau din partea unui partid, pe perioada mandatului își suspendă activitatea de membru de partid. Și aceasta pentru că din momentul în care este validat mandatul de președinte, după depunerea jurământului, președintele jură că el va fi președintele întregului popor, va respecta Constituția, legile țării, va apăra democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a țării.

„Eu am spus că în articolul 81 nu este stipulat în mod expres interdicția de a fi membru al unui partid, dar este necesar de a suspenda activitatea, pentru că este o contradicție flagrantă cu spiritul Constituției. Din momentul în care președintele este ales de întregul electorat, de întregul popor, el trebuie să reprezinte în mod obligatoriu”, opinează Nicolae Osmochescu.

Cât despre implicarea șefului statului în campania electorală, expertul consideră că există impedimente, directe și indirecte, care nu permit președintelui să participe la alegerile parlamentare ordinare pe lista unui partid. Potrivit lui, acestea sunt destul de bine clasificate și clarificate în hotărârile Curții Constituționale. „Au fost mai multe interpretări ale diferitelor articole din Constituție legate de alegerile președintelui, dacă ne amintim, cu durata asta lungă cu alegerea președintelui. Deci, pe lista unui partid el nu poate participa. Dacă dorește să participe la alegeri în calitate de persoană particulară pe o circumscripție uninominală, atunci nu are decât să-și suspende activitatea de președinte”, a declarat expertul în drept constituțional.

Nicolae Osmochescu a mai spus că participarea președintelui în orice formă la alegerile parlamentare fiind în funcție de președinte, fie pe lista de partid, fie în circumscripție uninominală, automat include masiv aplicarea resurselor administrative în favoarea acestui partid sau în favoarea dânsului în calitatea sa personală.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.