Acţiunea Partidului Comuniştilor, organizată sâmbătă, 23 noiembrie, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, a fost finanţată de către Moscova pentru a reprezenta interesele acesteia în Moldova. De această părere este deputatul liberal, Valeriu Munteanu, care s-a exprimat în cadrul emisiunii „Replica” de la Prime TV. În acelaşi timp, deputatul liberal-democrat, Tudor Deliu, crede că Partidul Comuniştilor este în criză de idei, iar acţiunea lui a fost un insucces şi arată că Moldova se democratizează, transmite IPN.
„Toată lumea se concentrează pe acţiunile comuniştilor şi consideră că Moscova îşi duce toate ouăle într-un singur coş. Eu cred că este greşit, ar trebui să fim atenţi şi la alte acţiuni, de exemplu, la ceea ce se întâmplă în Comrat. Ceea ce au făcut comuniştii în piaţă sunt sigur că au făcut-o pe banii Moscovei”, a subliniat deputatul liberal Valeriu Munteanu.
Deputatul liberal-democrat, Tudor Deliu, a spus că acţiunea comuniştilor, care nu s-a bucurat de succes, demonstrează că odată cu venirea la putere a noilor forţe politice în 2009 a început construirea unui stat democratic.„ Ceea ce a fost la 3 noiembrie şi ceea ce s-a întâmplat acum este o diferenţă foarte mare. Noi nu am ieşit ca să spunem bădărănii de pe scenă, ne-am exprimat opţiunea europeană. Dă, Doamne să-i voteze pe comunişti măcar ce-i care au venit în piaţă”, a spus Tudor Deliu.
Raisa Apolschii, deputat în fracţiunea Partidului Democrat spune că acţiunea PCRM a fost o încercare de demonstra că sunt mai mulţi care consideră că ţara merge într-o direcţie greşită. „A fost o acţiune forţată de răzvrătire împotriva guvernării. Nu cred că cei prezenţi ar fi putut transmite un mesaj, nu ştiau la ce au venit”, a remarcat parlamentarul.
Ana Guţu, deputat din grupul liberalilor reformatori, a remarcat că la marşul comuniştilor lipseau simbolirile statului Republica Moldova şi astfel a fost o acţiune împotriva ţării. „Manifestaţia a fost moderată în limba rusă, nu este limba oficială. Comuniştii ar trebui să reprezinte tot poporul, mulţimea era alcoolizată, comuniştii sunt în disperare, o disperare care vine din exterior vrând să lucreze cartea unui alt stat ca să deturneze calea Moldovei înainte de a ajunge la Vilnius. Nu cred că acest partid ar mai fi capabil să convingă alegătorii că ei sunt viitorul ţării”, a spus deputatul.
Conform diferitor estimări, la marşul de protest, desfăşurat sâmbătă de PCRM, au participat de la 15 mii la câteva zeci de mii de persoane. Organizatorii au anunţat că prin această acţiune a fost început procesul de înlăturare a actualei guvernări prin mecanisme paşnice.