„Pe parcursul a 5 ani am fost parte a mai multor guverne. Eu nu ştiu, cu certitudine cum trebuie să fie un prim-ministru, dar ştiu cum nu trebuie să fie. Acest lucru l-am învăţat, cu siguranţă, pe parcursul acestor ani”. Declaraţia aparţine premierului desemnat, Pavel Filip, şi a fost făcută la întrevederea cu reprezentanţii Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova, transmite IPN.
Pavel Filip a menţionat că guvernul pe care îl va propune va fi unul echilibrat. „În perioada activităţii mele în guvern nu am făcut declaraţii politice, concentrându-mă pe domeniul de responsabilitate – cel al tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor şi am încercat, împreună cu colegii din minister, să-mi fac bine lucrul. De aceia, dacă voi obţine susţinerea parlamentului, accentul va fi pus pe acţiuni concrete şi realizări, ce ar contribui la îmbunătăţirea vieţii oamenilor”, a notat Filip.
În opinia sa, se cer măsuri ce ţin de protecţia imediată a cetăţenilor. „Am degradat foarte mult în ultimul timp în acest sens. Ne gândim la o personalitate care ar sta în fruntea Ministerului Afacerilor Interne, astfel încât oamenii să-şi recapete încrederea, că cel ce a greşit şi a încălcat legislaţia este pedepsit, că drumurile sunt curăţate, că legea stă în capul mesei ”, a mai spus premierul desemnat.
Potrivit lui, o prioritate este şi reluarea negocierilor cu FMI şi restabilirea credibilităţii clasei politice din Republica Moldova în faţa partenerilor externi. La fel, potrivit lui, rămâne actuală şi implementarea reformelor în justiţie şi depolitizarea instituţiilor de drept. Candidatul desemnat a mai spus că Programul de guvernare, în linii mari rămâne cel al guvernului precedent cu anumite îmbunătăţiri, care vor fi formulate de 4 grupuri instituite – pe probleme economice, sociale, juridice şi politice. Pavel Filip a îndemnat reprezentanţii sindicatelor să vină cu propuneri în acest sens.
Reprezentanţii CNSM au solicitat ca întrevederile cu premierul să fie mai frecvente, având în vedere ca ele îşi propun să apere interesele angajaţilor. O altă solicitare a fost ca în cadrul Comisiei guvern – patronate – sindicate, executivul să fie reprezentat la nivel de miniştri şi nu de alte persoane din ministerele respective. Preşedintele CNSM, Oleg Budza, i-a solicitat candidatului să susţină formarea sindicatelor la întreprinderi şi organizaţii, în condiţiile în care potrivit unor surse, unii conducători creează impedimente în acest sens.