PLDM ameninţă cu boicotarea şedinţelor Parlamentului

Liberal-democraţii nu vor participa la şedinţele Parlamentului, dacă proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul viitor nu va fi votat în varianta în care a venit de la Guvern. Poziţia PLDM a fost reiterată de către preşedintele fracţiunii, Valeriu Streleţ, după şedinţa AIE de vineri seara. De cealaltă parte, deputaţii PDM şi PL susţin că PLDM creează tensionări artificiale, transmite Info-Prim Neo. Valeriu Streleţ a declarat că politica impozitării indirecte, pe care vor să o excludă celelalte fracţiuni parlamentare, este absolut necesară, iar politica bugetar-fiscală nu poate fi votată fără aceasta. „Cred că toate acestea sunt legate de 16 decembrie (ziua alegerilor preşedintelui, n.r.)”, a declarat Mihai Ghimpu, comentând poziţia PLDM. Şi preşedintele PDM , Marian Lupu, a declarat că PLDM a început să condiţioneze alegerea şefului statului prin politica bugetar-fiscală. Marian Lupu a mai spus că democraţii din comisia de profil au votat pentru a fi scoasă metoda indirectă de impozitare deoarece nu există un mecanism clar de stabilire a acestei noi metode. La fel ca şi PDM, au votat PL şi PCRM. Din cauza acestui vot proiectul nu a ajuns în plenul Parlamentului. Deputaţii au decis să revină la el săptămâna viitoare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.