Președinta la Bruxelles: Un buget european al păcii ne va ajuta să accelerăm procesul de aderare

Planificarea bugetară care se discută la Conferința privind următorul buget al UE, găzduită de comisarul european pentru buget și resurse umane, Johannes Hahn, nu reprezintă un simplu document financiar. Este un buget al păcii. Declarația aparține președintei Maia Sandu și a fost făcută la Bruxelles, transmite IPN.

„Discuția despre bugetul UE depășește o simplă discuție despre bani, este despre un proiect ferm de construcție a unei Europe pașnice și prospere, despre o Europă unită care nu doar se dezvoltă, ci și protejează. O Europă din care face parte și Republica Moldova”, a subliniat Maia Sandu.

Șefa statului a menționat că pentru Republica Moldova un buget european al păcii înseamnă un ajutor imens pentru protejarea valorilor în care credem și pe care vrem să le apărăm: pacea, libertatea și bunăstarea. „Înseamnă să devenim mai puternici în fața celor care vor să ne impună o altă soartă. Un buget european al păcii ne va ajuta să accelerăm procesul de aderare, să ridicăm nivelul de trai în Moldova și să contribuim la securitatea întregului continent”, a notat Maia Sandu.

Șefa statului a mai precizat că aceste lucruri le-a discutat și în cadrul întrevederii cu comisarul european Johannes Hahn, care urmează să vină în vizită la Chișinău în data de 9 mai, de Ziua Europei, pentru a celebra Moldova Europeană.



Șefa statului a discutat și cu președintele Consiliului European, Charles Michel, oficialii abordând subiectul accelerării procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, au discutat despre procesul de reforme, dezvoltarea economiei afectate de război, rolul Moldovei în securitatea regională și viziunea noastră pentru o Europă unită, stabilă și prosperă. „Prioritatea noastră este organizarea cât mai curând a primei Conferințe interguvernamentale cu Uniunea Europeană pentru a începe oficial negocierile de aderare”, a subliniat președinta.

Maia Sandu a avut întrevederi cu Věra Jourová, vicepreședinta Comisiei Europene, Paolo Gentiloni, comisarul UE pentru economie și Gert-Jan Koopman, directorul general al Direcției generale vecinătate și negocieri privind extinderea. Șefa statului a discutat despre dezvoltarea economică și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru cetățenii Republicii Moldova cu Kristalina Gheorghieva, directoare generală a Fondului Monetar Internațional și Nadia Calviño, președinta Băncii Europene de Investiții.

Maia Sandu s-a văzut și cu moldoveni stabiliți în Belgia și Luxemburg. „Cetățenii noștri, indiferent dacă locuiesc în țară sau în afara ei, sunt uniți în dorința de a progresa pe drumul integrării europene. Am simțit o profundă grijă și dragoste pentru patria noastră și i-am rugat să dăm dovadă de aceeași unitate și în această toamnă, atunci când împreună vom decide viitorul țării”, a declarat președinta.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.