Preşedintele APCE, aşteptat astăzi la Chişinău

Preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Jean-Claude Mignon, efectuează o vizită de lucru în Republica Moldova în perioada 17-19 septembrie. Oficialul european va avea mai multe întrevederi cu primele persoane în stat şi va merge şi în regiunea transnistreană, transmite IPN.

În timpul vizitei la Chişinău, preşedintele APCE va avea o întrevedere cu preşedintele Parlamentului, Igor Corman, după care oficialii vor susţine un briefing comun de presă. Jean-Claude Mignon se va întâlni şi cu preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, cu prim-ministrul Iurie Leancă şi cu viceprim-ministrul responsabil de reintegrarea ţării, Eugen Carpov.

Jean-Claude Mignon va avea discuţii cu membrii Delegaţiei parlamentare a Moldovei la APCE, în frunte cu vicepreşedintele Parlamentului Liliana Palihovici, precum şi cu reprezentanţii tuturor fracţiunilor parlamentare.

Miercuri, 18 septembrie, Jean-Claude Mignon va susţine o conferinţă de presă la Chişinău. Pe 19 septembrie oficialul european va efectua o vizită în regiunea transnistreană.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.