Procurorii au prezentat probele în dosarul deputatei Tauber și a fostului partid Șor

Procurorii anticorupție au finalizat prezentarea probelor acuzării în dosarul deputatei Marina Tauber și a fostului Partid Politic Șor. Este vorba despre patru capete de acuzare pentru falsificarea rapoartelor privind finanțarea campaniei electorale și a partidului politic, dar și acceptarea finanțării ilegale din partea unui grup criminal organizat, transmite IPN.

Procuratura Anticorupție precizează că la cauză a fost conexat procesul în cadrul căruia Marina Tauber este acuzată de amestecul în înfăptuirea justiției.

Cauza penală a fost expediată în instanța de judecată în iunie 2023. Potrivit PA, timp de un an și nouă luni au fost desfășurate 103 ședințe de judecată, în cadrul cărora au fost audiați peste 40 de martori și au fost cercetate probe materiale conținute în 67 de volume.

Urmează să fie examinate probele apărării.

Conform probatoriului, Marina Tauber, participând în calitate de candidat desemnat de către Partidul „Șor” la funcția de primar al municipiului Bălți, în campania electorale din 21 noiembrie 2021, în mod intenționat și în înțelegere prealabilă cu trezorierul partidului, acționând la îndemnul și în strictă coordonare cu grupul criminal organizat condus de, Ilan Şor, a primit 9,7 milioane de lei, din care suma de 740 de mii de lei a introdus-o fals în formularele de donații din numele a 104 persoane fizice care în realitate nu au donat.

În vara anului trecut, Marinei Tauber i-a fost aplicată interdicția de a părăsi țara în dosarul cu privire la finanțarea ilegală a partidelor politice, în care deputata are statut de învinuită. Măsura a fost menținută până la finele anului. PA precizează că pe 7 ianuarie anul curent, Tauber a părăsit Republica Moldova prin Aeroportul Internațional Chișinău, cu ruta aeriană spre Istanbul, Turcia.

📢 IPN este și pe Google News. Abonați-vă!

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.