Producătorii de zahăr sunt îngrijoraţi de perspectiva majorării TVA

Majorarea TVA la zahăr de la 8% la 20% , prevăzută în proiectul Obiectivelor politicii fiscale pe termen mediu (2012 -2014), a trezit îngrijorarea producătorilor din domeniu. În opinia lor, exprimată la o întrevedere cu premierul Vlad Filat , traducerea în fapt a prevederii date ar stopa dezvoltarea ramurii, care s-a cu relansat în ultimii doi ani, transmite Info-Prim Neo. Alexandru Slusari, preşedintele „Uniagroprotect”, a spus că majorarea TVA la zahăr nu va aduce veniturile scontate în buget (conform unor calcule, 160 mln lei), dar ar putea conduce la situaţia când în Republica Moldova va rămâne o singură întreprindere producătoare de zahăr. Se va reduce numărul locurilor de muncă atât la făbricile de zahăr, cât şi în gospodăriile agricole producătoare de materie primă. Raisa Bejan de la Asociaţia Producătorilor de Zahăr a menţionat că în ultimul timp vin cereri de livrare a zahăului moldovenesc pe piaţa din Kazahstan. De asemenea, există solicitări din Ţările Baltice. Dacă va fi majorată TVA, zahărul moldovenesc va fi mai puţin competitiv faţă de cel produs în ţările din regiune şi faţă de zahărul din trestie. În afară de aceasta, spune Raisa Bejan, recent pe piaţa moldovenească a mai venit un investitor, din Polonia. Astfel, sunt trei investitori în ramură, iar regulile de joc nu ar trebui schimbate cel puţin în următorii ani. Ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Vasile Bumacov, a subliniat că din 1996, suprafeţele cu sfeclă de zahăr s-au redus de trei ori, dar investiţiile făcute în tehnică şi echipamente, precum şi în procurarea unor seminţe de calitate, au asigurat majorarea recoltei la hectar de de la 20 la 38 de tone. Anual în Moldova se produc în jur de 100 de mii tone de zahăr, din care de asigură atât consumul intern, cât şi exportul pe piaţa UE şi CSI. „Este o ramură profitabilă, care propune pieţei un produs calitativ. Acest lucru se datorează şi facilităţilor de care au beneficiat producătorii pe parcursul mai multor ani”, a menţionat ministrul. Vasile Bumacov a mai spus că industria zahărului este cea mai protejată în Republica Moldova: beneficiază de o taxă de salvgardare, de asemenea taxele vamale aplicate sunt mai mici ca în alte ramuri. Premierul Vlad Filat, prezent la şedinţă, a menţionat că Republica Moldova înregistrează o creştere economică bună, dar acesta nu conduce la sporirea acumulărilor la buget. Situaţia se explică, potrivit premierului, nu doar prin lacunele în administrarea fiscală, dar şi prin atitudinea unor agenţi economici care, pe de o parte, cer liberalizarea economiei, dar pe de alta, solicită facilităţi şi menţinerea privilegiilor în detrimentul producătorilor din alte ramuri. Vlad Filat a reiterat că rămâne pe poziţia că o economie trebuie să fie previzibilă şi transparentă şi a dispus să fie creat un grup de lucru din reprezentanţi ai ministerelor finanţelor şi agriculturii, dar şi reprezentanţi ai producătorilor de zahăr, care să analizeze impactul majorării TVA asupra industriei zahărului şi să prezinte un raport. „Să nu uităm că avem un Memorandum cu FMI şi că politicile fiscale sunt convenite cu fondul. De asemenea, trebuie să ştim că principiul solidarităţii este unul foarte important într-o economie de piaţă . Bugetul are obligaţiile sale faţă de unele categorii de populaţie şi ele necesită a fi îndeplinite. Astfel că sperăm să ajungem e la un compromis rezonabil cu producătorii de zahăr”, a declarat premierul. Proiectul Obiectivelor de politică fiscală pe termen mediu va fi va fi discutat cu producătorii din toate ramurile economiei naţionale în parte.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.