Protestatarii din PMAN solicită să discute cu liderii AIE

Protestatarii din Piaţa Marii Adunări Naţionale solicită liderilor Alianţei pentru Integrare Europeană, Vlad Filat, Marian Lupu şi Mihai Ghimpu, o întrevedere pentru astăzi, 9 septembrie, ora 17.00. Anunţul a fost făcut de către Vasile Năstase, purtătorul de cuvânt al Consiliului Marii Adunări Naţionale, într-o conferinţă de presă susţinută în PMAN, transmite IPN.

„Nu ar fi rău ca acolo să fie prezent şi tovarăşul Plahotniuc, care ieri a declarat că nu este împotriva alegerilor anticipate”, a declarat Năstase.

Vasile Năstase a făcut un apel către populaţie să vină în zilele de sâmbătă şi duminică în Piaţă şi să fie alături de protestatari. De asemenea, acesta a declarat că duminică, la ora 12.00, în PMAN va fi făcut un anunţ de importanţă majoră, fără a preciza despre ce este vorba. Potrivit lui, vineri, la ora 21.00, în Oraşul Demnităţii din PMAN, va avea loc o seară a presei independente, la care vor participa jurnalişti de top.

Secretarul general al Consiliului Marii Adunări Naţionale, Chiril Moţpan, a declarat că veteranii organelor de drept, care s-au alăturat manifestaţiei, au primit informaţii că se pregătesc provocări îndreptate contra protestatarilor. „Doresc să transmit guvernanţilor că noi, cei care reprezentăm aici forţele de ordine în acest orăşel, nu vom admite asemenea lucruri”, a notat Moţpan.

După conferinţa de presă susţinută în PMAN, reprezentanţii protestatarilor s-au îndreptat la Preşedinţie pentru a solicita repetat o întrevedere cu şeful statului, premierul şi preşedintele Parlamentului.

Participanţii la acţiunea de protest de duminică, organizată de Platforma Civică „Demnitate şi Adevăr” în Piaţa Marii Adunări Naţionale, care potrivit organizatorilor a întrunit 100 de mii de manifestanţi, au conferit acţiunii statut permanent, instalând corturi în PMAN.

  • vasile nastase despre intrevederea cu liderii aie.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.