PSRM se declară contra modificărilor propuse de PDM la Codul Audiovizualului

Deputații fracțiunii PSRM în Parlament se declară împotriva inițiativei legislative înaintate de Partidul Democrat pentru modificarea și completarea Codului Audiovizualului. Într-o declarație remisă presei socialiștii menționează că inițiativa democraților de a interzice difuzarea știrilor și a programelor analitice rusești este anti-populară, anti-constituțională și anti-democratică, transmite IPN.

Deputații socialiști susțin că PDM, înaintând inițiativa legislativă, încalcă flagrant principiile libertății de exprimare și dreptul la informare, prevăzute de Declarația Universală a Drepturilor Omului, Constituția Republicii Moldova și alte acte juridice. PDM și majoritatea parlamentară submină procesul de refacere a parteneriatului strategic cu Federația Rusă, dezvoltat în ultimele șase luni datorită eforturilor Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon.

PSRM declară că adoptarea respectivei legi poate duce la o altă rundă de destabilizare în Republica Moldova. Fracțiunea PSRM anunță că va lupta prin toate mijloacele legale împotriva adoptării legii privind modificarea și completarea Codului Audiovizualului.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.