● LUNI, 1 aprilie
Gazele în primăvară, ca sania vara
România a exportat pe 29 martie 400.000 de metri cubi de gaze în Republica Moldova, un lucru care se întâmplă destul de rar, potrivit datelor interactive Transgaz din România, transmite IPN cu referință la Cotidianul de peste Prut.
● MARȚI, 2 aprilie
Rolul Republicii Moldova în reconstrucția Ucrainei, discutat cu partenerii americani
Rolul Republicii Moldova în procesul de reconstrucție a Ucrainei, dar și importanța consolidării infrastructurii regionale au fost discutate la Guvern de către premierul Dorin Recean cu reprezentantul special al Statelor Unite ale Americii pentru reconstrucția economiei Ucrainei, Penny Pritzker. Cei doi oficiali au discutat și despre atragerea investițiilor în Moldova.
Dumitru Alaiba: Suntem la coada Europei după nivelul dezvoltării economice
Republica Moldova a încheiat anul 2023 cu o creștere economică de 0,7%, ceea ce reprezintă o cifră foarte modestă. O spune ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, potrivit căruia Republica Moldova se află la coada Europei după nivelul dezvoltării economice. Potrivit oficialului, pentru un avânt economic, țara are nevoie de o creștere anuală de cel puțin 8%.
Vadim Codreanu, desemnat câștigător pentru funcția de director al ODA
Vadim Codreanu a fost desemnat câștigător pentru funcția de director al Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului. Desemnarea acestuia a fost făcută de către Consiliul ODA, după desfășurarea probei interviului, anunță Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării.
● MIERCURI, 3 aprilie
Peste 40 mln lei au fost transferați cu MIA Plăți Instant în trei săptămâni de la lansare
Peste 40 de milioane de lei au fost transferați prin intermediul sistemului MIA Plăți Instant, lansat acum trei săptămâni de către Banca Națională a Moldovei. Sistemul poate fi activat simplu și rapid, în oricare aplicație financiară din Republica Moldova, confirmând doar numărul de telefon și contul de bază de pe care pot fi efectuate sau pe care pot fi primite transferurile. Doritorii pot modifica oricând contul de bază, activând sistemul în noua aplicație.
Un centru de apel din capitală, în vizorul PCCOCS pentru eschivare de la plata impozitelor
Un centru de apel din Chișinău, care presta servicii în Statele Unite ale Americii, a ajuns în vizorul oamenilor legii pentru că s-ar fi eschivat de la impozitarea a peste 8 500 000 de lei. Schema ar fi fost implementată în anii 2021-2022, atunci când recent fondata companie acorda servicii de dispecerat pentru activități de expediție și logistică unei companii din SUA, inclusiv pentru șoferii de tir. Mai exact, administratorul companiei din Moldova ar fi indicat în documentele contabile date vădit denaturate, inclusiv cu privire la cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale, precum și au tăinuit obiecte impozabile.
Proceduri moderne de analiză a produselor vitivinicole
Republica Moldova a adoptat proceduri moderne de analiză a produselor vitivinicole, astfel încât sectorul vitivinicol să fie adaptat la cerințele pieței globale, precum și să fie garantată calitatea și siguranța produselor vitivinicole. Proiectul aprobat miercuri de Guvern se referă la metodele de analiză pentru determinarea caracteristicilor fizice și chimice ale produselor vitivinicole. Reglementările tehnice învechite sunt abrogate și se introduc proceduri actualizate.
Sergiu Tofilat: Licitațiile la filialele Moldovagaz sunt suspecte
Expertul Comunității WatchDog.md, Sergiu Tofilat, care este și membru în Consiliul de Observatori Moldovagaz, are suspiciuni privind corectitudinea desfășurării licitațiilor de către filialele Moldovagaz. Mai exact, în urma unei monitorizări, acesta a constatat favoriți printre companiile câștigătoare, modificări ale planurilor de achiziții, dar și condiții de desfășurare a licitațiilor care creează impedimente aplicanților.
Moldovagaz reacționează la declarațiile lui Sergiu Tofilat
Întreprinderile de distribuție a gazelor, parte a grupului Moldovagaz, au solicitat încă în luna martie a anului curent o evaluare de la organele de drept referitor la procedurile de concurs pentru selectarea furnizorilor de servicii pentru întreprinderile sale dependente. Precizările sunt făcute de către Vadim Ceban, președintele Consiliului de Administrație Moldovagaz ca reacție la suspiciunile lansate de către expertul în energetică Sergiu Tofilat.
● JOI, 4 aprilie
Motorina din România a ajuns în Moldova. Astăzi începe distribuirea în primele trei raioane
Ultimul vagon cu motorina donată de România a ajuns ieri în Moldova, iar astăzi începe să fie distribuită agricultorilor, primele raioane fiind Anenii Noi, Basarabeasca și Criuleni. Autoritățile au elaborat un grafic de repartizare a motorinei în raioanele țării.
Inovații și protecția consumatorului, printre prioritățile BNM în domeniul plăților
Adoptarea unor măsuri inovatoare în sistemul de plăți este crucială pentru avansarea agendei de digitalizare economică și pentru asigurarea unei creșteri sustenabile în Republica Moldova. O spune guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu. Declarația a fost făcută la întrevederea cu reprezentanții Visa și Mastercard, în cadrul căreia Anca Dragu a detaliat prioritățile băncii centrale în domeniul plăților, accentuând importanța securității, accesibilității și protecției consumatorului.
Moldova și Ungaria au semnat un Memorandum în domeniul agriculturii
Republica Moldova și Ungaria au semnat un Memorandum de înțelegere axat pe cooperarea în domeniul agriculturii. Prin acest acord, părțile își propun să extindă și să faciliteze schimbul de cunoștințe, experiență și expertiză tehnică, contribuind astfel la avansarea obiectivelor de dezvoltare economică și socială ale Republicii Moldova.
Lipsa termenelor de prescripție în cazul stabilirii obligațiilor fiscale – neconstituțională
Curtea Constituțională a declarat neconstituțională absența termenelor de prescripție în cazul stabilirii obligațiilor fiscale. La originea cauzei se află o sesizare cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată de avocatul Aureliu Scorțescu, în interesele lui Ghenadie Mură, pendinte la Judecătoria Chișinău. Aceasta după ce pe 30 decembrie 2020, Direcția generală administrare fiscală din municipiul Chișinău a emis un act în care a constatat că Ghenadie Mură a încălcat, în perioada anilor 2012-2019, mai multe prevederi din legislația fiscală referitoare la declararea impozitului pe venitul obținut.
● VINERI, 5 aprilie
Trăim vremuri care nu pot să placă: ba ni se spune de stat capturat, ba de chinurile COVID-ului, ba de război și refugiați. Nu se întrevăd timpuri de veselie și „consider că totul depinde de echipa care gestionează criza(ele). Și, la moment, guvernarea nu face față situației pentru că oamenii sunt demolați economic, sunt sărăciți și asta îi impune să țină cu acei care sunt de cealaltă parte în războiul hibrid. Deocamdată, oponenților le reușește mai bine”, o citează IPN pe moderatoarea emisiunii „Территория свободы” Lilia Burakovski, care a discutat - întâi și-ntâi subiecte de politică socială - în recenta sa emisiune cu Ina Coșeru, președinta Comisiei parlamentare de politică externă și integrare europeană, și Rodica Grama, vicepreședinte Coaliției pentru Unitate și Bunăstare (CUB).
Până pe 1 octombrie, Energocom va trebui să stocheze 102,4 milioane de metri cubi de gaze
Societatea pe acțiuni „Energocom”, întreprindere care deține licență pentru furnizarea gazelor naturale, urmează să fie desemnată în calitate de titular al obligației de stocare. Până pe 1 octombrie, compania va trebui să aibă stocată o cantitate de 102,4 milioane de metri cubi de gaze. Prevederile se conțin într-un proiect de hotărâre publicat pentru consultări publice de către Ministerul Energiei.
Competiția pe plan internațional impune o atenție deosebită pentru strategia de promovare a vinului, conferință
Volumul de vinuri exportate pe piețele externe a crescut semnificativ în 2023. La fel a crescut și valoarea vinurilor. La nivel de industrie, peste 80% din vinurile liniștite sunt destinate exportului, iar competiția pe plan internațional impune o atenție deosebită pentru strategia de promovare a vinului. Declarații în acest sens au fost făcute de directorul Oficiului Național al Viei și Vinului, Ștefan Iamandi, în cadrul conferinței naționale a Filierei Vitivinicole, cu subiectul: „Strategii de creștere a pieței și perspective strategice pentru Vinul Moldovei”.
Motorina depășește 22 de lei, iar benzina 95 se apropie de 26 de lei
Cu scumpiri cu câțiva bănuți pe parcursul săptămânii, un litru de motorină trece puțin peste prețul de 22 de lei, ia benzina cu cifra octanică 95 ajunge să coste aproape 26 de lei.
Dumitru Alaiba: Exportul serviciilor din Moldova s-a dublat ca și volum în patru ani
Exportul serviciilor din Moldova s-a dublat ca și volum în patru ani. În 2023, Moldova a exportat servicii de 2,4 miliarde de dolari, susține ministrul dezvoltării economice și digitalizării, Dumitru Alaiba.
În aprilie Energocom va vinde gaze naturale întreprinderii Moldovagaz cu 450 euro/1000 m3
În luna aprilie, societatea pe acțiuni „Energocom” va vinde gaze naturale către „Moldovagaz” cu 450 de euro pentru o mie de metri cubi. Compania anunță că a finalizat procedura de achiziție a gazelor necesare pentru aprilie, conform dispozițiilor Comisiei pentru Situații Excepționale și solicitării „Moldovagaz”.
Moldelectrica limitează publicarea datelor despre sistemul electroenergetic al Moldovei și Ucrainei
Întreprinderea de Stat Moldelectrica informează că va limita volumul de date publicate pe site-ul său referitor la starea sistemului electroenergetic al Republicii Moldova și Ucrainei în legătură cu atacurile asupra sistemului electroenergetic ucrainean.
● SÂMBĂTĂ, 6 aprilie
Activele oficiale de rezervă au fost în creștere în luna martie
După câteva luni de scădere, la sfârșitul lunii martie activele oficiale de rezervă au fost în creștere cu 4,68 milioane de dolari față de sfârșitul lunii februarie și au constituit 5 393,23 milioane de dolari.