Extrema dreaptă din Franța a anunțat marți proteste în susținerea liderei sale, Marine le Pen, condamnată la patru ani de închisoare pentru deturnare de fonduri ale Parlamentului European. Sentința judecătorilor francezi îi interzice să ocupe timp de 5 ani o funcție publică și, prin urmare, Marine le Pen nu va putea candida la alegerile prezidențiale din Franța peste doi ani, transmite IPN.
Doi din cei patru ani la care a fost condamnată sunt cu suspendare și cu supraveghere prin brățară electronică, relatează BFM TV.
Le Pen a fost amendată cu 100 000 de euro, iar partidul său „Adunarea Națională” a fost sancționat cu două milioane de euro, dintre care un milion reprezintă amendă, iar celălalt reprezintă sumele confiscate de autorități pe parcursul anchetei. Banii vor rămâne în trezoreria statului francez, relatează Le Figaro.
Tribunalul a estimat că ceilalți opt membri din formațiunea condusă de Marine le Pen au prejudiciat statul cu 2,9 milioane de euro, când ocupau funcții de asistenți parlamentari și au fost plătiți din fonduri europene, deși, de facto, nu-și desfășurau activitatea la Parlamentul European, ci lucrau pentru partid, la nivel național.
Vicepreședintele formațiunii, Louis Aliot, a fost condamnat la 18 luni de închisoare, dintre care șase cu executare. El are interdicția de a candida la o funcție publică timp de trei ani. Ceilalți membri de partid, de asemenea, nu vor putea participa la scrutin în următorii cinci ani.
Marine Le Pen are interdicția de a candida la șefia statului francez în anul 2027. Ea a candidat la alegerile prezidențiale din Franța în 2017 și în 2022. În ambele cazuri a ajuns în turul doi cu Emmanuel Macron, dar a pierdut scrutinul.
Sursa foto: GettyImages
📢 IPN este și pe Google News. Abonați-vă!