Deputatul european Siegfried Mureşan, membru în Delegaţia UE - Republica Moldova, salută concluziile Consiliului European despre Republica Moldova adoptate astăzi, 15 februarie, dar consideră că nu sunt suficient de ambiţioase şi susţine că Uniunea Europeană trebuie să ofere sprijin concret autorităţilor de la Chişinău şi să nu se rezume doar la un rol pasiv, transmite IPN.
„De la finalul crizei politice din Republica Moldova, Uniunea Europeană îşi declară constat sprijinul pentru autorităţile de la Chişinău în procesul de realizare a reformelor incluse în Acordurile de asociere şi liber schimb cu UE, dar nu este suficient. Trebuie să oferim un sprijin concret şi nu doar să ne rezumăm la un rol pasiv”, spune eurodeputatul, citat într-un comunicat de presă al biroului său.
În ceea ce priveşte frauda din sistemul bancar, Siegfried Mureşan consideră că Uniunea Europeană trebuie să pună la dispoziţie experţi în combaterea fraudei fiscale, a evaziunii şi spălării banilor, care să ajute autorităţile de la Chişinău să recupereze prejudiciul până la ultimul ban.
„Consider, de asemenea, că Uniunea Europeană trebuie să trimită de urgenţă experţi în toate domeniile în care Republica Moldova are nevoie de reforme pentru a asista autorităţile în stabilirea unor planuri de lucru şi în implementarea acestora. Şi vorbesc aici, în principal, despre sistemul de justiţie şi de luptă anticorupţie şi despre stabilirea unor criterii clare, transparente şi obiective de selectare a conducerii Procuraturii Generale, dar şi reexaminare a regulilor de răspundere a procurorilor şi cele privind imunitatea generală a acestora ”, mai afirmă eurodeputatul Siegfried Mureşan.
Consiliul European a adoptat luni, 15 februarie, o rezoluţie cu referire la Republica Moldova în care a subliniat necesitatea urgentării implementării Agendei de asociere Republica Moldova – UE.