Strategia de dezvoltare a agriculturii stabileşte trei priorităţi de dezvoltare

Strategia de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural, aprobată de către Guvern, stabileşte trei priorităţi de dezvoltare până în anul 2020. Este vorba de creşterea competitivităţii sectorului agroalimentar prin modernizarea şi integrarea pieţei, asigurarea gestionării durabile a resurselor naturale şi îmbunătăţirea nivelului de trai în zonele rurale, transmite IPN.

„Prin crearea unui sector de agro-business competitiv, mediul rural din Republica Moldova va deveni unul atractiv pentru muncă şi trai, cu o infrastructură necesară. Agricultura şi mediul rural vor furniza bunuri şi servicii, totodată conservând biodiversitatea, valorile culturale şi tradiţionale pentru generaţiile viitoare”, a menţionat ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Vasile Bumacov.

Se preconizează intensificarea activităţii economice rurale, îmbunătăţirea  infrastructurii şi rezistenţei la riscurile care afectează mediul de afaceri agroalimentar. Responsabilitatea pentru dezvoltarea zonei rurale va fi preluată de către locuitorii din mediul rural, iar produsul sistemului educaţional şi de cercetare va avea conexiuni cu nevoile pieţei. De asemenea, strategia prevede armonizarea legislaţiei naţionale la cea a UE şi aplicarea recomandărilor Comisiei Europene pentru instituirea Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Comprehensiv între Republica Moldova şi Uniunea Europeană.

Ministerul agriculturii şi industriei alimentare urmează să efectueze unele schimbări organizaţionale întru corelarea cu noul cadru de politici propus. Ministerul îşi va schimba denumirea în „Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale” şi va fi creată o direcţie responsabilă de domeniul dezvoltării rurale.

Bugetul strategiei este calculat la  11,4 mlrd lei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.