Tiraspolul extinde starea de urgență până pe 9 mai

Din cauza crizei energetice și a livrărilor reduse de gaze naturale, regiunea transnistreană nu iese din starea de urgență. Până pe 9 mai a fost extinsă perioada situației excepționale, la decizia administrației de la Tiraspol, transmite corespondentul IPN din regiune.

Prelungirea stării de urgență a fost aprobată astăzi, la ședința extraordinară a așa-numitului parlament local, la inițiativa liderului de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski. Surse oficiale au comunicat pentru corespondentul agenției că aleșii locali au votat în unanimitate pentru extinderea perioadei în care regiunea transnistreană va rămâne în stare excepțională.

Criza energetică se menține din cauza limitării volumelor de gaze livrate regiunii transnistrene, iar măsurile speciale sunt necesare pentru stabilizarea situației social-economice, explică administrația de la Tiraspol.

Astfel, până la data de 9 mai starea de urgență va avea o durată de patru luni în stânga Nistrului. Situația excepțională a fost decretată prima dată pe 9 decembrie 2024 și a fost prelungită de câteva ori. Printre măsurile instituite sunt interzicerea exportului de energie, restricționarea tranzacțiilor financiare și a circulației mărfurilor, economisirea resurselor energetice în instituții și întreprinderi.

📢 IPN este și pe Google News. Abonați-vă!

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.