Trafic suspendat în centrul capitalei timp de două zile. Are loc Half Marathon

Traficul rutier va fi suspendat în centrul capitalei pe parcursul zilelor de sâmbătă și duminică, în legătură cu desfășurarea competițiilor de alergări. Este vorba despre ,,Half Marathon”, competiții pentru copii și maturi, organizate de clubul sportiv ,,Sporter”, transmite IPN.

Primăria municipiului Chișinău precizează că sâmbătă va fi sistată circulația rutieră pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, tronsonul cuprins între străzile A. Pușkin și M. Cebotari. Transportul public de pasageri, troleibuzele și autobuzele de rută, care se deplasează pe acest tronson al bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt, vor fi redirecționate pe strada București sau pe străzile adiacente, în ambele direcții.

Duminică traficul va fi suspendat pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, pe tronsonul cuprins între străzile Toma Ciorbă și Ciuflea, strada Ciuflea – bulevardul Dacia (viaduct, spre direcția centru).

Autoritățile capitalei anunță că circulația transportului public va fi reorganizată.

📢 IPN este și pe Google News. Abonați-vă!

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.