Vicepreședintele Partidului Coaliția pentru Unitate și Bunăstare, Ion Bulgac, părăsește formațiunea. Anunțul a fost făcut, luni seara, pe o rețea de socializare, transmite IPN.
„Le mulțumesc din suflet pentru această experiență tuturor colegilor, alături de care am muncit cot la cot în această perioadă, dar și tuturor celor care m-au susținut în drumul deloc ușor pe care l-am ales”, menționează Ion Bulgac.
Ion Bulgac este unul dintre fondatorii partidului politic Coaliția pentru Unitate și Bunăstare. Din ianuarie 2023, a condus organizația de tineret CUB Junior, iar din iunie 2023 exercita și funcția de vicepreședinte al partidului. La alegerile locale din toamna anului 2023 a candidat din partea CUB la funcția de primar general al municipiului Chișinău și a acumulat 0,71% din sufragii.
Bulgac nu a precizat dacă se retrage din politică sau se va regăsi într-o altă formațiune.