Viceguvernatorul Aureliu Cincilei preia Comitetul de conducere al Moldindconbank

Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei l-a desemnat pe viceguvernatorul Aureliu Cincilei în funcția de președinte al Comitetului de conducere al BC „Moldindconbank” SA. În virtutea Legii Băncii Naționale a Moldovei, mandatul de viceguvernator al lui Aureliu Cincilei a fost suspendat de drept pe durata intervenției timpurii, transmite IPN.

Administrarea temporară a Moldindconbank are loc în cadrul regimului de intervenție timpurie aplicat ca urmare a concertării unui grup de persoane care a achiziționat și deține o cotă substanțială în capitalul social al băncii, în mărime de 63,89 la sută, fără permisiunea prealabilă scrisă a BNM, încălcând astfel prevederile Legii instituțiilor financiare.

Leonid Talmaci, care a îndeplinit anterior funcția de președinte al Comitetului de conducere al Moldindconbank, a fost desemnat de Aureliu Cincilei în funcția de consilier al președintelui Consiliului băncii. Pe durata intervenției timpurii, Banca Nationala a Moldovei va fi consiliată de specialistul american John W. Quill, care a lucrat ca expert principal în sectorul financiar-bancar al Fondului Monetar Internațional.

Consiliul băncii va fi condus de Giedrius Steponkus, cetățean al Lituaniei, cu o bogată experiență în domeniul financiar-bancar și investițional. Consiliul va fi completat de alți membri independenți, în timpul apropiat.

BNM subliniază că Moldindconbank va continua să activeze în regim normal și va presta toate serviciile, inclusiv cele legate de operațiunile cu depozitele, de creditare și decontări.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.