În primele trei luni ale anului curent, volumul vânzărilor de servicii de telefonie mobilă a continuat să scadă în condițiile unei creșteri neînsemnate a numărului de utilizatori și a traficului de voce generat de aceștia. Datele agregate de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicații Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) arată că, în primul trimestru, numărul utilizatorilor de servicii de telefonie mobilă a crescut, față de aceeași perioada a anului 2016, cu peste 7 mii sau 0,2%, transmite IPN.
Conform datelor prezentate de cei trei furnizori de servicii de comunicații mobile, Orange Moldova, Moldcell şi Unite, diminuarea ritmului de creștere a volumului traficului de voce în rețelele de telefonie mobilă a fost cauzată de scăderea acestui indicator la Moldcell.
Volumul traficului în rețeaua Moldcell a scăzut cu 3,4% faţă de perioada similară a anului trecut. Traficul de voce în rețelele companiilor Orange Moldova și Unite a crescut cu 2,7% și, respectiv, cu 2,6%. În consecință, traficul mediu lunar per utilizator practic nu s-a schimbat față de primul trimestru al anului 2016.
Volumul vânzărilor a scăzut cu peste 35,6 milioane de lei sau cu 4,3% faţă de primul trimestru al anului trecut. Volumul vânzărilor Orange s-a redus cu 6,8%. Vânzările Unite au crescut cu 2,7%, iar cele înregistrate de Moldcell – practic au rămas la nivelul primului trimestru al anului 2016. În același timp, venitul mediu lunar per utilizator a scăzut cu 6,1%.
Rata de penetrare a serviciilor de telefonie mobilă a sporit cu 0,2%. La 100 de locuitori ai Republicii Moldova revin le revin în medie124 de cartele SIM.