14 persoane au fost rănite în accidentele de circulaţie produse la sfârşit de săptămână

Paisprezece persoane au fost rănite în 11 accidente de circulaţie petrecute pe traseele din Republica Moldova în zilele de sâmbătă şi duminică. Specialistul principal al Serviciului Relaţii cu Publicul al Direcţiei Poliţia Rutieră, Paulina Iachimovschi, a comunicat pentru Info-Prim Neo că o parte din aceste accidente au fost comise de motociclişti. Un minor de 17 ani, din Cahul, se află în stare gravă la spital după ce motoreta cu care se deplasa cu viteză excesivă s-a inversat. Un tânăr de 19 ani a intrat cu motocicleta într-un automobil Mazda, care vira regulamentar pe o stradă din or. Căuşeni. Motociclistul s-a ales cu fractura femurului stâng cu deplasarea elementelor, iar pasagerul lui – cu diverse contuzii. În oraşul Sângerei, un bărbat băut a intrat cu motocicleta într-un autoturism parcat regulamentar. Atât motociclistul, cât şi pasagera, de 36 de ani, au fost internaţi în stare foarte gravă la spital cu multiple traumatisme. Şoferul unui Volkswagen-Golf a adormit în apropierea or. Ocniţa şi s-a lovit într-un microbuz Mercedes-208, care staţiona pe marginea şoselei. Acesta, din inerţie, s-a izbit într-un automobil Mercedes 2-200, care, la fel, staţiona. Impactul a cauzat traumatizarea pasagerului din Volkswagen, un bărbat de 66 de ani. Acesta a fost internat cu traumă cranio-cerebrală şi comoţie cerebrală. Doi pietoni, de 36 şi 32 de ani, din Sângerei, aflaţi în stare avansată de ebrietate, au fost loviţi de un camion KAMAZ, condus de un tânăr de 19 ani, fără carnet. Bărbaţii au ajuns la spital cu multiple traumatisme. Un şofer, în vârstă de 38 de ani, care conducea în stare de ebrietate, s-a oprit într-un copac de pe marginea drumului. Bărbatul, din s. Bălăbăneşti, a fost internat la Spitalul de Urgenţă din capitală cu politrauimatism sever, comoţie cerebrală, contuzia cutiei toracice, fracturi ale coastelor bilaterale şi şoc traumatic. De la începutul anului, pe traseele din Republica Moldova au fost înregistrate 368 de accidente de circulaţie cu 47 de persoane decedate şi 500 - traumatizate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.