15% dintre angajaţii aparatului central al Serviciului Vamal vor fi demişi

Circa 15% dintre angajaţii aparatului central al Serviciului Vamal nu corespund funcţiei şi vor fi eliberaţi din serviciu. Acestea sunt rezultatele atestării care s-a desfăşurat în perioada 13-23 iunie, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă al Serviciului Vamal se menţionează că rezultatele atestării au relevat o pregătire insuficientă a unor angajaţi. Aceştia au dat dovadă de cunoaştere superficială a legislaţiei vamale în vigoare şi a actelor normative, precum şi un nivel scăzut al competenţei profesionale în exercitarea atribuţiilor funcţionale. Totodată, Comisia de atestare a propus examinarea posibilităţii de stimulare a unor angajaţi care au demonstrat o înaltă pregătire profesională. 

„Atestarea colaboratorilor vamali reprezintă unul dintre cele mai importante elemente de reformă, prin intermediul căruia ne propunem să sporim gradul de profesionalism şi integritate în rândul angajaţilor, asigurând astfel eficientizarea activităţii întregului sistem vamal”, a declarat directorul general al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie.

Rezultatele atestării per sistem vor fi cunoscute după data de 18 august, când vor fi efectuate totalizările pentru toate subdiviziunile subordonate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.