Cabinetul de miniștri a decis alocarea a 15 milioane de lei pentru consolidarea bazei tehnico-materiale a Spitalului Clinic Republican, transmite IPN.
Din fondul de rezervă al Guvernului urmează a fi repartizate mijloacele financiare necesare pentru îmbunătățirea stării tehnice a blocului principal al spitalului și sporirea calității serviciilor medicale prestate cetățenilor.
În aceiași ședință, din 19 iulie, executivul a decis redenumirea Spitalului Clinic Republican în Spitalul Clinic Republican „Timofei Moşneaga”.
Timofei Moșneaga a activat timp de 43 de ani în funcţia de medic-şef al instituției și ministru al sănătății între anii 1994-1997. Pe parcursul activității sale, pentru prima dată în țară au fost deschise secţiile de chirurgie cardiacă, chirurgie toracică, urologie, endocrinologie, serviciul de anesteziologie.
Spitalul Clinic Republican este deschis la sfârșitul anului 1817, având iniţial statut de spital municipal.
