16 zile împotriva violenţei gender

Moldova se alătură comunităţii internaţionale în lupta împotriva violenţei în bază de gen, prin intermediul Campaniei a celor „16 Zile de Acţiune împotriva Violenţei Gender”, care se desfăşoară începând cu 25 noiembrie şi până la 10 decembrie. Acţiuni consacrate Campaniei se vor desfăşura în toate raionale ţării sub genericul „Familia sănătoasă este familia fără violenţă”, cu scopul sensibilizării opiniei publice şi stopării fenomenului violenţei domestice, transmite Info-Prim Neo. Campania va încerca să schimbe atitudinea şi comportamentul violent în familie şi în societate, să promoveze cultura relaţiilor non-violente, să informeze publicul larg despre legislaţia internaţională şi naţională care protejează victimele violenţei şi le garantează drepturile în societate, spune Valentina Bodrug-Lungu, preşedintele Gender Centru. Valentina Buliga, ministrul muncii, protecţiei sociale şi familiei, a menţionat că numai cu eforturi comune fenomenul violenţei poate fi stopat şi în societate. „Lucrând cu eforturi comune pentru realizarea prevederilor Legii nr.45 cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie, putem crea un mediu mai sigur şi mai sănătos, o viaţă mai frumoasă pentru femeile şi bărbaţii din R.Moldova”, a menţionat Valentina Buliga. „În R.Moldova violenţa a fost şi este moştenită din generaţii în generaţii şi este nevoie de acţiuni concrete în combaterea acestui fenomen”, a remarcat Boris Gâlca, coordonator programe UNFPA în Moldova, referindu-se la necesitatea elaborării unor mecanisme eficiente de implementare a legii nr.45. Pe parcursul a 16 zile, în toate raioanele ţării se vor organiza cursuri de instruire, mese rotunde, dezbateri publice, conferinţe, programe radio şi TV. Conform statisticilor, pe parcursul a nouă luni ale anului 2009 au fost înregistrate 32 de infracţiuni pe bază de gen, dintre care 13 omoruri, 10 în cadrul familiei şi 3 între rude, în anul 2008 au fost înregistrate 14 omoruri. Vătămări intenţionate grave s-au înregistrat 19 cazuri, cu 3 mai multe ca în 2008. Campania internaţională, iniţiată în 1991, cuprinde un şir de date marcante: 25 noiembrie – Ziua internaţională de combatere a violenţei faţă de femei, 1 decembrie – Ziua internaţională de combatere HIV/SIDA, 6 decembrie – Ziua de doliu pentru victimele „Masacrului de la Montreal”, 10 decembrie – Ziua internaţională a drepturilor omului.
  • valentina bodrug-lungu despre scopul si activitatile campaniei.mp3
  •     0
  •   

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.