21 de persoane sunt bănuite într-un dosar de trucare a achiziţiilor publice de echipamente şi consumabile medicale, în cadrul căruia ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie au efectuat miercuri percheziţii. 16 persoane au fost reţinute. Încă 5 şi-au păstrat calitatea de bănuit, dar au fost lăsate să plece după audieri, transmite IPN.
Şeful Direcţiei urmărire penală a Centrului Naţional Anticorupţie, Bogdan Zumbreanu, a declarat, la o conferinţă de presă, că bănuiţii sunt funcţionari publici sau foşti funcţionari, dar şi 2 agenţi economici. Printre reţinuţi se regăsesc fostul ministru al sănătăţii, Andrei Usatâi, directorul Agenţiei Medicamentului, Alexandru Coman, directorul Institutului de Cardiologie, Vitalie Moscalu, dar şi directorul Centrului Naţional de Medicină Urgentă, Gheorghe Ciobanu, directorul Centrului Republican de Diagnostică Medicală, Andrei Testemiţanu, şi directorul Institutului Oncologic, Victor Cernat. Cei 16 bănuiţi reţinuţi pentru 72 de ore sunt cercetaţi pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu, luare şi dare de mită.
Fiind întrebat care a fost rolul lui Andrei Usatâi, Bogdan Zumbreanu a menţionat că acesta, în calitatea sa de ministru, dădea indicaţii să fie urgentată luarea deciziilor în cazul unor dosare pentru efectuarea achiziţiilor publice.
Bogdan Zumbreanu a menţionat că dosarul penal a fost intentat încă în luna noiembrie 2014. CNA s-a autosesizat şi a depistat că în cazul unei singure achiziţii publice de utilaje şi consumabile medicale statul a fost prejudiciat cu peste 2,7 milioane de lei. Totalul contractelor care se află în vizorul CNA pe acest dosar este de peste 200 de milioane de lei.
