30 de ani de închisoare – este sentinţa pronunţată de către instanţa de fond în dosarul unui bărbat învinuit de omorul unui consătean, pe care l-a cunoscut în aceeaşi zi. Sentinţa este cu drept de atac.
Cazul a avut loc în iunie anul curent, în satul Grimăncăuţi, raionul Briceni. Victima a fost găsită înjunghiată şi decapitată, agresorul aplicându-i 41 de lovituri de cuţit. Mai târziu anchetatorii aveau să constate că cei doi erau băuţi.
Bărbatul omorât şi cel învinuit de omor, deşi erau de o vârstă, ambii având 32 de ani, şi locuiau în acelaşi sat, s-au cunoscut doar în ziua crimei, la gara auto din Briceni.
Procurorii au cerut magistraţilor să-l condamne pe inculpat la detenţie pe viaţă şi acum urmează să studieze partea motivată a sentinţei pentru a decide dacă o vor contesta sau nu în instanţa superioară, a declarat pentru IPN Maria Vieru, şefa Serviciului de presă al Procuraturii Generale.
