Opt persoane fizice, dintre care un angajat al Inspectoratului Fiscal de Stat, şi şase persoane juridice au fost deferite justiţiei, fiind învinuite de evaziune fiscală, pseudo-activitate de întreprinzător şi spălare de bani, transmite IPN.
Într-o conferinţă de presă, procurorul Nadejda Busuioc a menţionat că angajatul Inspectoratului Fiscal, pe lângă celelalte infracţiuni, este învinuit şi de abuz în serviciu. La demersul procurorului, persoana respectivă a fost suspendată din funcţie.
Procurorii au stabilit că, în anii 2015-2016, persoanele inculpate au organizat şi gestionat din umbră companii în care în calitate de fondatori şi administratori în toate documentele contabile figurau persoane cu viza de reşedinţă în regiunea transnistreană pentru a obţine avantaje financiare prin eschivarea de la achitarea impozitelor şi taxelor. În plus, au introdus date denaturate în documentele de evidenţă contabilă. Astfel, au prejudiciat bugetul public al Republicii Moldova în proporţii deosebit de mari.
În lunile februarie-octombrie anul curent, oamenii legii au efectuat peste 50 de percheziţii la oficiile, domiciliile şi unităţile de transport ale suspecţilor, fiind ridicate documente contabile de la circa 150 de companii suspecte în tranzacţii fictive. Procurorii au stabilit caracterul fictiv al operaţiunilor economice în valoare de aproximativ 65 de milioane de lei şi un prejudiciu adus statului la capitolul TVA aferent bugetului public naţional de aproximativ nouă milioane de lei. Au fost aplicate sechestre pe bunurile mobile şi imobile ale învinuiţilor, cu valoarea estimativă de 2,5 milioane lei.
