80% din populaţia Republicii Moldova este asigurată medical

Populaţia Republicii Moldova în proporţie de aproximativ 80% are poliţe de asigurare obligatorie de asistenţă medicală. Directorul Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, Mircea Buga, a declarat la o conferinţă de presă că, faţă de anul 2009, în 2010 numărul persoanelor care se asigură în mod individual a crescut cu 30,5%. Majorarea acestei categorii de plătitori a fost motivată de reducerea cu 75% a costului primei de asigurare, operate în premieră în sistemul de asigurare obligatorie de asistenţă medicală pentru deţinătorii de terenuri agricole, transmite Info-Prim Neo. Creşterea numărului de persoane asigurate care achită prima de asigurare în sumă fixă a determinat sporirea veniturilor încasate până la 40,4 milioane de lei, cu aproximativ 2 milioane mai mult comparativ cu anul 2009. Tendinţa de creştere s-a menţinut şi la acumulările totale în fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală, care au fost cu 18,9% mai mari ca în anul 2009, în sumă 3, 4 miliarde de lei. Fapt explicat şi prin sporirea contribuţiilor angajatorilor şi angajaţilor la fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală. Aceste contribuţii reprezintă 42,2% din veniturile totale, fiind în valoare de 1,4 miliarde de lei. În acest an poliţa de asigurare medicală s-a scumpit cu 294 de lei faţă de anul trecut. În acelaşi timp, ponderea contribuţiilor angajaţilor şi angajatorilor în bugetul asigurărilor medicale de stat va rămâne aceeaşi, câte 3,5%.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.