Modificările constituţionale din 5 iulie 2000 au fost rezultatul conflictului dintre două instituţii ale statului – instituţia Preşedinţiei şi cea a Parlamentului, conduse de Petru Lucinschi şi, respectiv, Dumitru Diacov. Preşedintele Petru Lucinschi cerea revenirea la forma de guvernare prezidenţială (existentă în Republica Moldova până la adoptarea Constituţiei din 29 iulie 1994), care i-ar fi adus şefului statului mai multe atribuţii. La rândul său, preşedintele Parlamentului, Dumitru Diacov, s-a opus lărgirii prerogativelor deţinute de preşedintele ţării, insistând pentru trecerea la forma parlamentară de guvernare.
În urma acestui conflict, majoritatea parlamentară a votat schimbarea formei de guvernare a Moldovei – din semiprezidenţială (mixtă) în parlamentară. Schimbarea a fost una mai mult de formă şi nu de fond. Principala modificarea s-a referit la modalitatea de alegere a şefului statului. S-a hotărât ca şeful statului să nu fie ales direct de popor, ci indirect, de către reprezentanţii lui. Celelalte prerogative ale şefului statului au rămas, în linii mari, aceleaşi. Majoritatea calificată pentru a fi ales şeful statului a fost stabilită de 3/5 din numărul deputaţilor (întâmplător sau nu, dar exact 61 de deputaţi avea Alianţa pentru Democraţie şi Reforme).
Modul în care a fost realizată schimbarea constituţională din 5 iulie 2000 şi esenţa ei ne face să gândim că adevăratul scop al trecerii Moldovei de la republica semiprezidenţială la cea parlamentară a fost de a bara calea preşedintelui Petru Lucinschi spre un nou mandat. De fapt, această practică nu a fost una nouă la acel moment pentru Republica Moldova. Precedentele schimbări ale tipului de republică, la fel, au fost realizate în urma unor conflicte dintre anumite segmente ale elitei politice moldoveneşti.
În 1991, în urma conflictului între instituţia Preşedinţiei, personificată de către Mircea Snegur, şi cea a Cabinetului de Miniştri, în frunte cu Mircea Druc, la cerinţele preşedintelui, Moldovei i-a fost creionată republica prezidenţială. În anul 1994, în timpul elaborării Constituţiei, majoritatea parlamentară, formată de Partidul Democrat Agrar din Moldova, în alegerea tipului de model republican a ţinut cont de conflictul derulat între agrarieni şi preşedintele Mircea Snegur. Drept urmare, preşedintelui ţării i-au fost tăiate din atribuţii, astfel Moldova transformându-se în republică semiprezidenţială.
Cronologic, din 2000 până astăzi, au avut loc 6 tentative de alegere a şefului statului în Parlament – 2001, 2005 şi 4 încercări în anul 2009. Din cele şase tentative doar două s-au încheiat cu succes, ambele avându-l protagonist pe Vladimir Voronin. Experienţa tuturor tentativelor ne mai spune că dacă nu s-a reuşit alegerea şefului statului în primul tur, turul doi s-a transformat în unul inutil. Patru din cele şase încercări de alegere a şefului statului au avut în prim-plan candidaţi de la PCRM. Numai prima din ele a avut caracter echilibrat, rezultatul celorlalte tentative, fie pozitiv, fie negativ, a fost previzibil din timp.
Aceste scurte reflecţii ale experienţelor alegerii şefului statului în Parlament ne duc la câteva concluzii. Prima ar fi: clasa politică din Republica Moldova nu este capabilă să dea dovadă de compromis. Din toate tentativele de alegere a şefului statului, de compromis s-a dat dovadă doar o singură dată – la 5 aprilie 2005, când Vladimir Voronin a fost reales în funcţie. În rest, compromisul nu a existat deloc. Deci, se impune concluzia: clasa politică moldovenească nu are o cultură politică bazată pe consens, pe compromis, ci majoritară de dominaţie.
Prima concluzie o determină pe ce de-a doua: evoluţia sistemului politic moldovenesc – de la republică prezidenţială la cea parlamentară – nu a fost una organică şi firească, ci conjuncturală, determinată de interesele actorilor politici din anii ’90. Actualul sistem politic moldovenesc nu se potriveşte caracterului şi esenţei clasei politice moldoveneşti, el ajungând într-un pat (folosind terminologia din şah n.a.) instituţional-constituţional.
Blocajul instituţional provocat de lipsa de cultură politică necesară pentru a face funcţional actualul sistem politic moldovenesc ne duce la o a treia concluzie: necesitatea modificării actualei Constituţii. Chiar dacă la 18 noiembrie (sau în cel de-al doilea tur) se va reuşi în sfârşit alegerea şefului statului, oricum va trebui de efectuat modificări constituţionale. Fie se va reveni la republica semiprezidenţială (din perioada anilor 1994-2000), cu alegerea directă a şefului statului, ceea ce mai bine se potriveşte culturii politice moldoveneşti, fie reforma parlamentară din 2000 va fi dusă până la capăt, modificându-se nu numai art. 78 al Constituţiei, ci şi alte articole, în urma căreia Moldova se va transforma într-o veritabilă republică parlamentară, şeful statului având mai mult funcţii simbolice.
[Ion Tăbârţă pentru Info-Prim Neo]
