Adolescenţi condamnaţi pentru omorul a două fete minore
Judecătoria raionului Cahul le-a dat între 9 şi 19 ani de închisoare tinerilor învinuiţi de omorul a două fete minore, găsite îngropate pe un câmp din marginea satului Andruşul de Jos. Fetele omorâte aveau 14 şi 16 ani, transmite Info-Prim Neo.
Cea mai severă pedeapsă a fost pronunţată pentru un tânăr de 19 ani. Pe lângă omor, judecata l-a găsit vinovat şi de „răpire de persoane”, precum şi de „atragerea minorilor la activitate criminală şi instigarea lor la săvârşirea infracţiunilor”.
Un alt inculpat, de 15 ani, a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru omor intenţionat, privaţiune ilegală de libertate şi acţiuni violente cu caracter sexual.
Ale două fete care au participat la crimă, ambele de 16 ani, au primit 11 şi, respectiv, 9 ani şi 6 luni de închisoare.
Crima a avut loc la sfârşitul lunii martie curent. Adolescentele se deplasau pe şoseaua Cahul-Cantemir, prin satul Zârneşti. Pe drum s-au întâlnit cu doi băieţi şi două fete. După o ceară iscată, minorele au fost duse cu forţa la o stână din satul Andruşul de Jos. Aici au fost bătute crunt, mai apoi închise într-un beci. Pe parcursul zilei următoare, victimele erau scoase periodic din beci, legate de un stâlp şi maltratate. Într-un final au fost omorâte şi îngropate pe un câmp din preajmă.
Inculpaţii au fost reţinuţi în aprilie, iar până la pronunţarea verdictului s-au aflat în stare de arest.
