Agenţi economici din statele CEFTA s-au reunit la Chişinău

Circa 200 de reprezentanţi ai statelor membre ale Acordului de Comerţ Liber în Europa Centrală (CEFTA), cât şi reprezentanţi din Rusia, Ucraina şi Orientul Apropiat au participat la Forumul Investiţional Internaţional „Moldova – CEFTA – UE: Dialog, Comerţ, Investiţii”, care s-a desfăşurat la 29-30 mai, la Chişinău, transmite Info-Prim Neo. Denis Jelimalai, director executiv al Organizaţiei de Atragere a Investiţiilor şi Promovare a Exporturilor din Moldova (MIEPO), a apreciat în cadrul unei conferinţe de presă că evenimentul reprezintă un adevărat succes. În a doua zi a forumului invitaţii au vizitat parcurile industriale şi zone economice libere. Oamenii de afaceri moldoveni şi cei din străinătate au reuşit să convină asupra unor proiecte de contracte de colaborare reciproc avantajoase. În prima zi a reuniunii, vicepremierul Valeriu Lazăr, ministru al economiei, a spus că piaţa CEFTA este de peste 20 mln de consumatori. Spre regret, deocamdată agenţii economici din Moldova valorifică insuficient oportunităţile pe care le oferă această piaţă. În opinia sa, perspective bune de colaborare pentru business, de lansare a unor producţii mixte, există în domeniul industrial, inclusiv în industria de procesare. Colaborarea agenţilor economici din ţările semnatare CEFTA constituie o ocazie de a-şi verifica forţele, pentru a activa în continuare pe pieţele ţărilor membre ale UE, a apreciat directorul secretariatului CEFTA, Renata Vitez. Dinu Armaşu, director executiv al Asociaţiei Investitorilor Străini în Moldova, a spus că potenţialii investitori ezită să vină în Republica Moldova, motivul fiind piaţa mică. Însă, având în vedere oportunităţile pe care le oferă CEFTA , acordurile de liber schimb pe care ale are semnate Moldova cu ţările CSI, posibilitatea de a lansa producţii mixte şi a ieşi cu mărfuri în terţe ţări – piaţa Moldovei se extinde foarte mult şi despre aceasta investitorii trebuie informaţi, ceea ce şi s-a încercat a face în cadrului forumului. Evenimentul a fost organizat de Camera de Comerţ şi Industrie, în parteneriat cu Ministerul Economiei, MIEPO, cu sprijinul proiectului „Asociaţia germană a Camerelor de Industrie şi Comerţ” şi Camera de Comerţ şi Industrie din CEFTA DIHK-CEFTA. Volumul comerţului exterior al Republicii Moldova cu ţările CEFTA a constituit anul trecut 26,2 mln dolari, majorându-se cu 67% faţă de 2010.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.