Agenţia Medicamentului anunţă regim de lucru neîntrerupt pentru laboratorul aprecierii calităţii medicamentelor, Erată

[{Erată : În par. 7 „dior” a se citi „BioR, medicament care conţine spirulină şi e produs în Moldova de Universal Farm”.}] Producătorii autohtoni, precum şi importatorii de medicamente şi preparate farmaceutice, îşi planifică livrările în funcţie de maladiile care sunt caracteristice pentru sezon. De obicei, cele mai mari stocuri de preparate pentru tratamentul gripei şi infecţiilor virale acute se fac pentru lunile decembrie –ianuarie , când se înregistrează cele mai multe cazuri. Sespre acesta a vorbit la o şedinţă Boris Golovin, directorul Agenţiei Medicamentului. „Epidemie în ţară nu-i, iar lumea, cum vede o emisiune la televizor, fără să mai analizeze ce s-a spus acolo, dă fuga la farmacii şi cumpără câte 20 tuburi de oxolină, câte 50-60 de măşti de protecţie”, a menţionat responsabilul, citat de Info-Prim Neo. Boris Golovin a mai spus că în raioanele de frontieră cu Ucraina au fost procurate toate medicamentele, inclusiv cele care nu se utilizează în tratamentul infecţiilor virale. „Toţi au rude, dar măştile de protecţie de la noi, care costă în medie 1 leu, se vând cu 15 hrivne în Ucraina. Chiar şi la Chişinău s-au găsit persoane care le vând de 3-5 ori mai scump”, a subliniat directorul Agenţiei Medicamentului. Conducerea Agenţiei Medicamentului a avut loc o întrevedere cu agenţii economici producători şi importatori de medicamente. S-a vorbit despre necesitatea completării suplimentare a stocurilor de medicamente, despre înlăturarea unor bariere la importul de acestora. „Laboratorul de apreciere a calităţii medicamentelor va lucra 24 de ore din 24, dar oricum avem nevoie de o săptămînă pentru completarea stocurilor, căci nu putem admite pe piaţă preparate necontrolate”, a spus Boris Golovin. El a comunicat că farmaciile mai dispun de aproape 200 mii tuburi de oxolină. Este şi un preparat autohton, care are aceleaşi calităţi ca şi oxolina – BioR, care conţine spirulină şi e produs în Moldova de Universal Farm”. „Lumea nu-l întrebă, căci ea ştie numai de oxolină. Avem gripcol, remantadin şi anferon. Avem milioane de seringi, antibiotice în caz de tratament a complicaţiilor”, a adăugat directorul Agenţiei Medicamentului. Mai mulţi specialişti prezenţi la şedinţă au menţionat că metodele populare, precum ar fi consumul cepei şi a usturoiului, sunt bune, dar ele nu pot substitui preparatele medicale. Dacă se atestă simptome de gripă, e necesară adresarea de urgenţă la medic, mai exact chemarea medicului la domiciliu.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.