Cabinetul de miniştri a aprobat o decizie privind alocarea mijloacelor financiare în sumă de 380 de mii de lei Consiliului raional Şoldăneşti pentru ajutorarea familiilor din satul Climăuţii de Jos, care locuiesc în zona periculoasă. Este vorba despre 7 gospodării care au fost afectate de alunecări la începutul acestei luni, transmite IPN.
Banii vor fi oferiţi din fondul de rezervă al executivului. De asemenea, Guvernul a decis alocarea a 1,1 milioane de lei Consiliului raional Briceni. Din aceşti bani vor fi procurate locuinţe pentru 11 familii din localităţile Bălăsineşti şi Beleavinţi, care au rămas fără casă în urma alunecărilor de teren. Fiecărei familii îi revine în medie 100 de mii de lei.
O comisie mixtă, creată prin demersul Cancelariei de Stat la 31 martie 2011, a constatat că 9 case de locuit din satul Bălăsineşti au fost avariate, iar altă locuinţă era foarte aproape de muchia alunecării de teren. În satul Beleavinţi două case sunt avariate. Starea tehnică a patru locuinţe din Bălăsineşti este critică. În aceste case locuiesc 17 persoane, inclusiv nouă copii.
