Alertă cu bombă la Aeroportul Internaţional Chişinău

Aeroportul Internaţional Chişinău a fost evacuat vineri seara, 2 aprilie, din cauza unei alerte cu bombă. Apelul a fost făcut de la un telefon mobil, în jurul orei 21.30, transmite Info-Prim Neo. Potrivit martorilor, toţi cei prezenţi în clădirea aeroportului au fost evacuaţi, iar teritoriul a fost imediat înconjurat de poliţişti. Echipele speciale de intervenţie au cercetat clădirea şi teritoriul adiacent al aeroportului, au fost implicaţi şi câinii special antrenaţi. Totodată, a fost anunţat şi Serviciul de Urgenţă. Potrivit medicului coordonator, Anatol Proca, la faţa locului s-a deplasat o ambulanţă, a fost alertată conducerea Spitalului de Urgenţă şi a Ministerului Sănătăţii. Şeful Direcţiei relaţii cu publicul al MAI, Chiril Moţpan, spune că pe teritoriul aeroportului nu a fost găsit nimic suspect. Cursa Moscova – Chişinău a aterizat la timp. Pasagerii au fost ţinuţi în avion pe durata investigaţiilor. În scurt timp, poliţia a identificat numărul de telefon de la care s-a făcut alerta cu bomba. Bărbatul care a sunat la poliţie era în stare de ebrietate şi a spus că a vrut să facă o glumă. Reprezentanţii Aeroportului Internaţional Chişinău nu au făcut declaraţii pentru presă. Cursele au fost reluate în jurul orei 24.10.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.