Angajat al Depozitarului Naţional al Valorilor Mobiliare, condamnat la închisoare

Un angajat al Depozitarului Naţional al Valorilor Mobiliare a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru folosirea situaţiei de serviciu în interese personale şi pentru falsificarea documentelor oficiale, transmite Info-Prim Neo. Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale, în anul 2010 inculpatul exercita funcţia de preşedinte interimar al SA „Depozitarul Naţional al Valorilor Mobiliare”. Contrar unor interdicţii aplicate de către instanţele judecătoreşti, acesta a facilitat transferul unor acţiuni de la un agent economic la altul. Prin aceste acţiuni inculpatul a contribuit la deposedarea unei persoane fizice de dreptul de proprietate asupra pachetului de acţiuni deţinute, valoarea cărora constituie aproape un milion de lei. Bărbatul a fost condamnat şi pentru că, în septembrie 2010, a denaturat conţinutul actelor oficiale emise de „Depozitarul Naţional al Valorilor Mobiliare” şi a eliberat extrasul cu date denaturate de pe un cont depozitar. Sentinţa este cu drept de atac.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.