Angajaţii Moldtelecom donează sinistraţilor peste jumătate de milion de lei din salariile proprii

Angajaţii Moldtelecom donează sinistraţilor din zonele inundate 534 mii lei colectaţi din salariile proprii pentru luna iulie, transmite Info-Prim Neo cu referire la serviciul de presă al companiei. Donaţiile angajaţilor urmează să ajungă în zonele afectate prin fondul special care a fost creat de Guvernul Republicii Moldova pentru ajutorarea sinistraţilor. „Moldtelecom a oferit mai multe ajutoare pentru zonele afectate de inundaţii, aceste iniţiative fiind încadrate în programul nostru de responsabilitate socială corporativă. Moldtelecom înseamnă pe lângă servicii de telecomunicaţii avansate, apropierea de comunitate, de oameni”, a declarat Vitalie Iurcu, director general al companiei. Potrivit lui, tragedia prin care trec oamenii din zonele afectate de inundaţii nu poate lăsa indiferent nici un cetăţean al Moldovei. Prin urmare, şi acţiunile angajaţilor Moldtelecom vin în sprijinul celor ale căror case sau bunuri au fost acoperite de ape. Anterior, pentru lichidarea consecţinţelor inundaţiilor din anul curent, compania Moldtelecom a oferit o sumă de 100 mii lei şi unităţi de tehnică grea. Clienţii Moldtelecom au de asemenea posibilitatea să facă donaţii prin intermediul numerelor deschise special de către Moldtelecom în cadrul unei campanii iniţiate de Teleradio Moldova. Astfel, orice apel trimis în perioada 11 iulie – 11 august la numărul [{0 900 77774}] din reţeaua de telefonie fixă şi orice mesaj trimis la numărul [{7474}] de către abonaţii telefoniei mobile [Unité] şi telefoniei fixe [Amplus] reprezintă o donaţie de 8 lei cu TVA.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.