ANRE a suspendat deciziile de majorare a tarifelor la gaze şi energia electrică

Consiliul de Administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a decis, în şedinţa sa de astăzi, 3 septembrie, suspendarea, pe un termen de 60 de zile, a hotărârilor sale din 18 iulie privind aprobarea tarifelor reglementate de distribuţie şi furnizare a energiei electrice şi a gazelor naturale, transmite IPN.

Prin decizia sa, Consiliul a recomandat operatorilor reţelelor de energie electrică şi gaze naturale să organizeze, în termenul respectiv, un audit, cu selectarea unor companii de profil cu renume mondial, în cadrul căruia să fie verificate cuantumul noilor tarife calculate de operatori şi corectitudinea efectuării acestor calcule.

ANRE precizează că scopul auditului extern este de a înlătura toate suspiciunile asupra temeiniciei hotărârilor Consiliului de Administraţie din 18 iulie privind aprobarea noilor tarife la energia electrică şi gazele naturale şi asupra corectitudinii calculării acestor tarife.

După încheierea auditului extern, Consiliul va examina evaluările prezentate, după care, în funcţie de rezultatele acestora, va reveni la hotărârile sale din 18 iulie privind aprobarea noilor tarife la energia electrică şi gazele naturale.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.