Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, împlineşte astăzi, 9 august, 34 de ani. Edilul declara anterior că îşi ia liber în această zi şi asta pentru a nu oferi prilejul să se facă un rând ca la mausoleu cu flori şi cu toate celelalte, iar biroul său să se transforme într-un butic cu flori, transmite Info-Prim Neo.
Dorin Chirtoacă a recunoscut că în alţi ani a procedat şi el cum procedează şi alţi oficiali moldoveni, a stat în birou şi a primit felicitări, flori şi cadouri, dar din anul acesta vrea să schimbe cursul tradiţional al lucrurilor. „De obicei, merg dimineaţa să-i duc mamei un buchet de flori şi să-i mulţumesc pentru faptul că m-a născut, m-a crescut, m-a educat. Asta tradiţional am făcut-o de ziua mea, 9 august. La fel o voi face şi anul acesta”, declara edilul acum câteva zile.
Întrebat de jurnalişti ce îşi doreşte de ziua sa, edilul a spus că îşi doreşte ca să vină ziua când va avea sentimentul misiunii îndeplinite şi ca toată munca depusă la Primărie, la partid, acasă va avea un rezultat pozitiv la final. „Îmi doresc ca atunci când voi ajunge la o vârstă înaintată să mă pot uita înapoi şi să spun că, într-adevăr, nu a fost în zadar toată munca pe care am depus-o”, a notat primarul.
Totodată, Dorin Chirtoacă a mai spus că cel mai probabil îşi va lua liber nu doar o singură zi, ci o perioadă mai îndelungată de concediu.