Atmosfera de Crăciun a oraşelor germane, pe scena Filarmonicii Naţionale

Ambasada Germaniei la Chişinău invită la tradiţionalul concert de Crăciun organizat astăzi, 2 decembrie, la Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici” din capitală. Evenimentul este conceput ca un semn de recunoştinţă pentru toţi partenerii Ambasadei şi vine să transmită din atmosfera de sărbătoare ce domină pe străzile din oraşele germane în ajun de Crăciun, transmite IPN.

Invitata specială a acestei ediţii este solista Helena Goldt din Germania. Vor mai evolua: Corul Naţional de Cameră, conducător Ilona Stepan, dar şi „Concertino Accordion Band”. Organizatorii susţin că va fi un concert mai puţin obişnuit pentru că în program nu va fi inclusă doar muzica clasică, ci şi colinde tradiţionale.

La sfârşitul concertului spectatorii vor fi serviţi cu vin fiert şi turtă dulce germană. Concertul va începe la ora 18.00, iar intrarea este liberă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.