Atmosferă de primăvară la expoziţia Lilianei Platon

Culori calde şi flori de primăvară au îmbogăţit expoziţia pictoriţei Liliana Platon, vernisată în incinta Misiunii OSCE din Chişinău. Sunt lucrări create în ultimii doi ani, majoritatea dintre care reprezintă compoziţii florale şi peisaje, transmite Info-Prim Neo. „Compoziţiile florale îmi sunt mai aproape de suflet. Cred că pictura aşa trebuie să fie: frumoasă, încântătoare şi cu mesaj emoţional”, a subliniat Liliana Platon. „Picturile mele vin de la pictura modernă românească şi din impresionism, de aceea, cred că e atât de deschisă şi călduroasă”, a mai spus pictoriţa. Liliana Platon este sora pictorului, graficianului şi ceramistului Iurie Platon, de la care spune că a învăţat multe lucruri. „Fratele meu îmi este un bun prieten, un bun învăţător, pentru că mai întâi am văzut pictura lui. Totuşi, avem viziuni şi idei diferite, pictura mea este mai femenină”, a mărturisit Liliana. „În ajun de 8 martie, am nimerit într-o minunată atmosferă, unde adie a sărbătoare”, a spus pictorul Andrei Mudrea, adăugând că "fiecare colţişor al picturii, fiecare obiect emană atâta dragoste, atâta migală, toate momentele sunt pictate cu suflet şi cu talent". Artistul plastic Gheorghe Vrabie a spus despre picturile Lilianei Platon că sunt nemaipomenite şi că oferă energie şi căldură de primăvară. Iar Victoria Rotaciuc, doctor în studiile artelor, a menţionat că Liliana Platon a reuşit să transpună pe pânză dragostea de viaţă pe care o are. Liliana Platon s-a născut în raionul Rezina. Este lector superior la Catedra Design Interior la Universitatea Tehnică a Moldovei. Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova. Liliana a participat la 7 expoziţii personale şi la 11 expoziţii de grup. Expoziţia în incinta Misiunii OSCE va fi deschisă până la 30 martie 2010.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.