Autorităţile capitalei nu vor mai reveni la permisele de călătorie gratuită în transport

Mai mult de 9 mii 300 de persoane s-au dezis de compensaţie în favoarea abonamentului de călătorie. Totodată, peste 1400 de pensionari cu venituri mai mari de 1450 de lei şi-au procurat abonamente lunare în valoare de 70 de lei, transmite Info-Prim Neo. Viceprimarul capitalei, Nistor Grozavu, a comunicat în cadrul şedinţei serviciilor şi direcţiilor municipale, că până la ora actuală, s-au dezis de compensaţii 9 mii 326 de persoane cu venituri mai mici decât 1450 de lei pe lună în favoarea abonamentelor gratuite. În listele pentru compensaţii nominative la transportul public de pasageri au rămas înscrişi 52 de mii 394 de persoane. Unele dintre persoanele care au reuşit să intre în posesia compensaţiilor, au pretins şi la abonamente gratuite, ceea ce a determinat angajaţii Direcţiei generale asistenţă socială să oprească procesul de eliberare a abonamentelor persoanelor în cauză. Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, a cerut insistent ca indiferent dacă au fost atestate cazuri de pretindere şi la bani şi la abonament, acestea să fie oferite. „Oamenii recurg la asemenea gesturi doar din sărăcie”, spune Chirtoacă. Potrivit lui, autorităţile locale nu vor mai reveni la permisele de călătorie gratuită în transport. La momentul actual, se implementează cea de a doua fază a reformei, care prevede acordarea ajutoarelor sociale persoanelor cu venituri mai mici de 1450 de lei. Primarul susţine că atunci când va fi încheiat procesul de depunere a cererilor pentru abonamente, va putea fi efectuată o evaluare a situaţiei reale – câţi oameni beneficiază de compensaţiile în valoare de 70 de lei, câte persoane primesc abonamente gratuite, câţi locuitori ai capitalei fac parte din păturile sărace, care au nevoie de a fi ajutate. Până la începerea reformei 85 de mii de persoane deţineau permise pentru călătoriile gratuite în transportul public de pasageri. Primarul a informat asistenţa că până la 1 martie va fi aprobat noul Regulament despre transportarea călătorilor. Dorin Chirtoacă a solicitat ca după aprobare, acesta să fie afişat în toate unităţile de trasport public din municipiu. De la 1 februarie 2010, pensionarii şi persoanele socialmente vulnerabile din Chişinău pot călători gratis în transportul public, în bază de abonamente. Pensionarii cu un venit mai mic de 1450 lei pot aleg între abonamentul care oferă dreptul la circulaţie gratuită în transportul public şi compensaţia de 70 lei lunar. În acelaşi timp, pensionarii care au un venit lunar mai mare decât minimul de existenţă, elevii şi studenţii, pot procura abonamente cu 70 lei, ceea ce constituie jumătate de preţ şi un număr nelimitat de călătorii. Abonamentele respective sunt puse în vânzare de către Regia Transport Electric şi sunt comercializate în casele întreprinderii, de pe str. Mitropolit Dosoftei, 146. Pentru a procura abonamente, persoanele trebuie să prezinte legitimaţia de pensionar sau carnetul de student şi buletinul de identitate (pentru a evita carnetele şi legitimaţiile false).

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.