Autorităţile locale sunt încurajate să creeze parteneriate de dezvoltare regională
Până pe 10 mai, autorităţile publice locale de nivelul unu şi doi urmează să prezinte conceptele proiectelor de dezvoltare regională în cadrul celui de-al doilea apel de propuneri de proiecte adresat de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor pe 27 martie, transmite Info-Prim Neo.
Veaceslav Guţuţui, viceministru al dezvoltării regionale şi construcţiilor, a menţionat că proiectele care vor fi selectate prin concurs vor fi finanţate din sursele Fondului Naţional pentru Dezvoltare Regională pentru anii 2013 – 2015. Proiectele urmează să se axeze pe reabilitarea infrastructurii fizice, susţinerea dezvoltării sectorului privat, în special în regiunile rurale, şi îmbunătăţirea factorilor de mediu şi a atractivităţii turistice. Valoarea finanţărilor pe prima prioritate va oscila între 1 şi 100 de milioane de lei, pe a doua – între 250 de mii şi 15 milioane, iar pentru a treia – între şi 25 de milioane.
„Încurajăm aplicanţii să depună propuneri de proiecte în comun cu mai multe administraţii publice locale şi alte instituţii publice, prin formarea parteneriatelor şi asociaţiilor. Pentru a informa despre condiţiile de participare la concursul de proiecte organizăm o rundă de seminare de instruire în teritoriu”, a precizat viceministrul.
Primul apel de propuneri pentru proiecte regionale a fost lansat în 2010. Atunci au fost selectate 128 de proiecte, dintre care 56 au obţinut aprobare pentru finanţare din Fondul Naţional de Dezvoltare Regională ( 1% din toate veniturile bugetului de stat). Perioada de implementare a acestora 2010-2012. În acest moment în derulare sunt 36 de proiecte de dezvoltare regionale, dintre care 31 cu finanţare din Fondul Naţional de Dezvoltare Regională, iar 5 cu finanţare de la Agenţia pentru Dezvoltare Internaţională a Germaniei GIZ.
