Avem nevoie de experienţa lituanienilor în domeniul implementării reformelor, Vlad Plahotniuc

„Obiectivul nostru e să preluăm experienţa partenerilor din Lituania în domeniul implementării reformelor în diverse domenii, cum ar fi reforma justiţiei, reforme în drept, în învăţământ, cultură, reforme în implementarea noului Cod al audiovizualului”. Declaraţii în acest sens a făcut prim-vicepreşedintele legislativului, Vlad Plahotniuc în cadrul întrevederilor cu oficialităţi parlamentare din Lituania. O delegaţie de parlamentari din Republica Moldova, condusă de prim-vicepreşedintele legislativului, se află în vizită oficială la Vilnius, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat al Serviciul de presa al Parlamentului. În cadrul întrevederii cu Vytautas Stankevicius, vicepreşedintele parlamentului lituanian au fost discutate modelele de politici pe care Republica Moldova ar putea să le preia de la colegii lituanieni. „Este vorba de o suită de reforme care trebuie coordonate cu legislaţia europeană. Mă refer aici în mod special la domeniul economic şi comercial, precum şi la controlul calităţii”, a declarat vicepreşedintele parlamentului de la Vilnius. Potrivit vicepreşedintelui Comisiei parlamentare Afaceri Externe, Justinas Karosas, pentru ca Moldova să se apropie de standardele europene trebuie să existe, în primul rând, stabilitate politică în ţară. O altă prioritate, în opinia oficialului lituanian, este soluţionarea conflictelor de frontieră. „Înalţi oficiali din Lituania ne recomandă să alegem preşedintele ţării şi spun că aceasta este o condiţie principială dacă Moldova doreşte să înceapă cu adevărat un parcurs european”, a spus Vlad Plahotniuc. Potrivit comunicatului, Republica Moldova este prima ţară care a recunoscut independenţa Lituaniei de fosta URSS. Lituania este unul din partenerii strategici în parcursul european al Republicii Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.