Bătrână omorâtă pentru bani la Ocniţa
Crimă cu sânge rece în oraşul Ocniţa. O bătrână de 76 de ani a fost omorâtă în propria casă. Potrivit paginii electronice a Ministerului Afacerilor Interne, bănuiţi de omor sunt doi tineri din acelaşi oraş, de 18 şi 20 de ani, transmite Info-Prim Neo.
Poliţia a fost alertată joi, 4 august, de către nepoata femeii. Bătrâna zăcea dezbrăcată, la podea. În odaie au fost găsite o vază şi un fier de călcat murdare de sânge. Se presupune că anume cu acestea a fost bătută femeia.
Suspecţii au recunoscut în cadrul audierilor că au intrat în casa bătrânei ca să fure bani, dar nu au găsit nimic.
Pe acest caz a fost iniţiată o cauză penală pentru omor intenţionat. Dacă tinerii vor fi găsiţi vinovaţi, ei riscă până la 20 ani de privaţiune de libertate sau detenţie pe viaţă.
